„Cred că trebuie să vorbim despre mijloace de presiune. Ţările care refuză cotele obligatorii sunt ţări care primesc numeroase fonduri structurale. Ar fi drept să primească mai puţine resurse financiare”, a declarat de Maiziere la postul de televiziune german ZDF, conform Agerpres.
Oficialul german spune că responsabilii Uniunii Europene sunt departe de stabilirea unui acord cu privire la distribuirea cotelor de refugiaţi între ţările membre.
Miniştrii europeni de interne, reuniţi luni de urgenţă la Bruxelles, nu au reuşit să ajungă la un acord asupra repartizării obligatorii a 120.000 de refugiaţi. Această întâlnire fusese solicitată săptămâna trecută de Comisia Europeană pentru gestionare celei mai grave crize migratorii din Europa din 1945 încoace.
De asemenea, ministrul german de Interne şi-a menţinut opinia că în Germania vor veni în acest an aproximativ 800.000 de refugiaţi, nedorind să confirme scenariile alarmiste care dau ca sigură trecerea graniţelor germane de peste 1 milion de imigranţi.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.