Valeriu Gheorghiță spune care este principala teamă a oamenilor legată de vaccinare

Comentează

Medicul Valeriu Gheorghiță, preşedintele Comitetului de Coordonare a Vaccinării Împotriva COVID-19, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că principala teamă a oamenilor nu este neapărat legată de vaccin, ci de înțepătură, potrivit G4media.ro.

„Principala teamă a oamenilor nu este neapărat legată de vaccin, ceea ce este un paradox, ci de înțepătură, se tem că vaccinarea propriu-zisă doare. Exista frica de injecții. În general, femeile au fost mult mai curajoase, bărbații erau puțin mai temători, lucrurile au decurs foarte bine în toate situațiile. Este o înțepătură aproape atraumatică, oamenii aproape că nici nu simt înțepătura propriu-zisă”, a mai spus coordonatorul CNCAV.

Vor fi organizate și maratoane pentru rapel

Medicul a mai spus că peste trei săptămâni, la București, va fi organizat și un maraton al rapelului pentru persoanele imunizate cu prima doză la Sala Palatului și la Biblioteca Națională, în perioada vineri, 7 mai - luni, 10 mai.

„Vom organiza și un maraton al rapelului după aceeași modalitate, fix peste trei săptămâni, în aceleași locații. Va avea loc același eveniment, prin care se vor prezenta persoanele care au făcut prima doză”, a declarat medicul militar.

Valeriu Gheorghiță a precizat că o persoană care nu se poate prezenta peste trei săptămâni să se vaccineze cu cea de-a doua doză în locațiile destinate maratonului poate să facă rapelul în orice centru de vaccinare. „Trebuie să folosească însă același tip de vaccin”, a menționat medicul.

Gheorghiță: „Ne gândim să alocăm la Timișoara și vaccin de la Johnson&Johnson”

Valeriu Gheorghiță a explicat că maratonul rapelului de la Timișoara, care va fi organizat weekendul viitor, ar putea apărea încă un flux de vaccinare, cu serul Johnson&Johnson.

„Ne gândim să alocăm la Timișoara și vaccin de la Johnson&Johnson, care se face o singură doză, și va asigura, evident, schema completă de vaccinare”, a spus medicul.

Valeriu Gheorghiță a mai menționat: „Voi discuta cu rectorul Universității de Medicină și Farmacie din București, domnul profesor Jinga, dacă putem organiza fluxuri suplimentare în care să distribuim și vaccinuri de la Johnson&Johnson pentru a asigura și persoane care se vor prezenta pentru vaccinare cu doza I și care doresc să primească acest tip de vaccin”.

6 persoane pe minut, imunizate la Maratonul Vaccinării din București

18.000 de persoane au fost imunizate la maratonul vaccinării organizat la Sala Palatului și la Biblioteca Națională, până duminică, 9 mai, la ora 20.00.

Numărul e valabil pentru primele 52 de ore ale acțiunii, a transmis, astăzi, 9 mai, pe Facebook, Comitetul Național de Vaccinare (CNCAV).

Este adevărat, din cele 52 de ore de când a demarat peste 18.000 de persoane deja vaccinate, ceea ce înseamnă un ritm de circa 6 persoane pe minut. Ținta era de cel puțin 15.000 de persoane vaccinate. Iată că în momentul de față este cu mult depășit acest prag. Ne dorim în continuare să se prezinte un număr cât mai mare de persoane pentru a se putea vaccina”. Valeriu Gheorghiță, la Antena 3:

Valeriu Gheorghiță consideră că ținta de 5 milioane de persoane vaccinate cu schema completă ar putea fi atinsă până la jumătatea lunii iunie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Traian Băsescu spune că Siegfried Mureșan ar putea negocia cu AUR și nu este spion al BND. Foto: Profimedia
21:48
Traian Băsescu îl sfătuiește pe Siegfried Mureșan, premier desemnat, să nu refuze AUR: „Are reputație la Bruxelles, n-o să fie o problemă”
CTP l-a taxat pe Nicușor Dan, care l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan premier: „Avea un aer de înmormântare. Negru la față, scârbit”
20:40
CTP l-a taxat pe Nicușor Dan, care l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan premier: „Avea un aer de înmormântare. Negru la față, scârbit”
MONDEN
Andi Moisescu
Exclusiv
17:00
Ce spune Andi Moisescu despre venirea Nadiei la „Românii au talent”. Când încep filmările show-ului de la Pro TV
Radu Vâlcan
16:10
De ce „Insula iubirii” nu va fi difuzată vineri, 25 septembrie 2026. Schimbarea anunțată de Antena 1
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
09:18
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
22:34
A doua locomotivă Alstom Traxx intră în circulație la CFR Călători de luni, 21 septembrie
22:30
Cât costă să crești un bebeluș în Europa. România, printre țările cu cele mai mici cheltuieli în primul an
22:14
Țările din Caraibe plănuiesc să ceară Marii Britanii „mii de miliarde” drept compensație pentru 300 de ani de sclavie
22:11
Fragmente de dronă găsite în trei locuri diferite în Zona Exclusiv Economică a României din Marea Neagră
TRENDING
18:07
Căsuțele Hobbit aflate la 80 de kilometri de Brașov, scoase la vânzare. Cât costă complexul inspirat de „Stăpânul Inelelor”
21:50
Horoscop 21 septembrie 2026. Fecioarele au tendința de a respinge orice alegere pe care o fac cei dragi dacă nu corespunde cu ceea ce cred ele
15:56
Ai un telefon vechi acasă? Datorită inteligenței artificiale, chiar și dispozitivele stricate pot valora acum mai mult
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
18:57
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cartierul istoric Al Fahidi – cartier cu clădiri în stil arab clasic din Dubai, Emiratele Arabe Unite
14:59
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
13:33
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Avion pe pista in aeroport, stationeaza in zona de alimentare
13:07
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Ion Doldurea este tatăl lui Ionuț Doldurea, unul dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani. Foto: Facebook
18:11
Primarul din Caracal și-a anunțat demisia invocând motive medicale. Ion Doldurea este tatăl unuia dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani
Manifestaţii paşnice împotriva violenţei şi extremismului sunt organizate duminică, 20 septembrie, în mai multe oraşe din România: Bucureşti, Iaşi, Oradea şi Timişoara. Sursă foto Shutterstock
18:03
Proteste în București și alte trei orașe, duminică seară. Organizatorii cer o manifestație fără violență
Daniela Zeca
Interviu
17:00
Daniela Zeca, scriitoare: „Când forța potențială a tinerilor din Iran se va organiza, Iranul se va schimba și această lume a fricii o să cadă”
O dronă zboară deasupra mării. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
14:28
Resturi de dronă, distruse de militarii de la Forțele Navale, în zona Chituc, Constanţa
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”