Cuprins:

1. De unde aflu în ce condiții se deschide școala mea?

Părinții și elevii află de la propria școală care este scenariul în care se vor ține cursurile. Învățătorii sau diriginții le vor spune în ce condiții se deschid școlile și este recomandat să ia legătura direct cu aceștia.

2. Ce înseamnă cele trei scenarii de deschidere a școlii?

Cele trei scenarii de funcționare a școlilor sunt aplicate în funcţie de situaţia epidemiologică generală, de particularităţile regionale şi de infrastructura şi resursele umane ale fiecărei unităţi de învăţământ în parte:

Scenariul 1 – (verde) – Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea normelor de protecţie;

Scenariul 2 – (galben) – Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;

Scenariul 3 (roșu) – Participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

Robinetul cu bani de la buget: 269 de milioane de lei pentru organizațiile minorităților naționale. Ce deputați încasează bani și de la Parlament, și de la partid
Recomandări
Robinetul cu bani de la buget: 269 de milioane de lei pentru organizațiile minorităților naționale. Ce deputați încasează bani și de la Parlament, și de la partid
Ce greutate trebuie să aibă ghiozdanul unui elev și când vor avea cursurile clasele a VIII-a și a XII-a
Elevii vor trebui să poarte măști și în pauze. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

3. Cum știu dacă localitatea mea a ieșit din zona verde și acum se află în zona portocalie sau roșie?

Actualizările se fac săptămînal. Conducerea fiecărei școli va afla săptămânal scenariul de funcționare. Comitetele pentru situații de urgență de la nivelul fiecărui județ actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie hotărârea privind scenariul de funcţionare. Atât prefecturile fiecărui județ, cât și inspectoratele județene vor actualiza situația săptămânal.

În cazul în care sunt confirmate unul sau mai multe de COVID-19 la nivelul unei școli, se va închide clasa sau întreaga şcoală, după caz, pentru 14 zile, iar cursurile se vor desfășura online.

4. Primesc amendă dacă nu îmi trimit copilul la școală fiindcă îmi e teamă de coronavirus?

Nu. Părinții nu primesc amendă dacă nu-și duc copiii la școală. Elevii care lipsesc nemotivat vor primi absențe, la fel ca înainte de pandemie.

Ploile se extind în toate regiunile, iar temperaturile continuă să scadă: „Minimele vor coborî la valori negative”
Recomandări
Ploile se extind în toate regiunile, iar temperaturile continuă să scadă: „Minimele vor coborî la valori negative”

5. În ce condiții pot alege să nu-mi trimit copilul la școală?

În cazul în care elevii au boli cronice (de exemplu, boli respiratorii cronice severe, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv), părinții pot decide să nu-i trimită la școală. Ordinul comun al ministrului Sănătății și ministrului Educației prevede că acești elevi se vor prezenta la școală cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor. Dacă stau acasă, atunci reprezentanții școlii le vor asigura cursuri la distanță.

VIDEO De ce nu se poate aplica distanțarea fizică în școli: Capitala are nevoie de 2.800 de săli și de peste 9.000 de profesori. Cum stau alte județe
Copiii vor trebui să păstreze distanța de cel puțin un metru între ei

6. Angajatorul meu este obligat să mă lase să lucrez de acasă dacă copilul meu învață online? Voi fi plătit la fel în aceste condiții?

Da. Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care prevede că unul dintre părinții copilului care nu mai merge la școală din cauză că face școală online primește zile libere plătite, pentru care statul va acoperi cheltuielile. Părintele va primi zile libere plătite în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare.

Interviu. Iranian stabilit în România, despre realitatea din țara natală: „Sunt anunțuri pe străzi cu «Vând organe – rinichi, ochi, inimă»”
Recomandări
Interviu. Iranian stabilit în România, despre realitatea din țara natală: „Sunt anunțuri pe străzi cu «Vând organe – rinichi, ochi, inimă»”

Condițiile pentru a sta acasă cu copilul și a primi banii sunt: au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie antepreşcolară.

7. Trebuie să iau temperatura în fiecare dimineață copilului meu?

Da. Ordinul comun privind măsurile pentru începerea școlii arată că triajul zilnic se face de către părinte, acasă, prin măsurarea temperaturii corporale şi aprecierea stării de sănătate a copilului, în urma căreia părintele decide prezentarea preşcolarului/elevului la cursuri.

Astfel, nu se vor prezenta la cursuri în ziua respectivă:

  • cei cu temperatură mai mare de 37,3°C şi/sau simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2 (tuse, dificultăţi în respiraţie – scurtarea respiraţiei, diaree, vărsături) sau alte boli infectocontagioase;
  • cei confirmaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2, aflaţi în perioada de izolare la domiciliu;
  • cei care sunt declaraţi contacţi apropiaţi cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2, aflaţi în perioada de carantină la domiciliu/carantină instituţionalizată.

8. Ce fac dacă are temperatură copilul meu?

Este important să nu îl trimiteți la școală și să contactați medicul de familie care vă va îndruma.

9. Care sunt simptomele care trebuie să mă pună în gardă?

În primul rând, temperatură mai mare de 37,3°C, apoi dacă are simptome precum tuse, dificultăţi în respiraţie – scurtarea respiraţiei, diaree, vărsături sau alte boli infectocontagioase. Dacă apar unul sau mai multe dintre aceste simptome, nu-l trimiteți la școală și sunați-vă medicul de familie.

Ghid complet pentru părinți. 25 de întrebări și răspunsuri despre începerea școlii
Părinții sunt cei care trebuie să le ia temperatura zilnic copiilor ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

10. Cât de gravă este boala COVID-19 la copii?

În România, de la începutul pandemiei, au existat în jur de 5000 de copii (0-19 ani) care au fost testați pozitiv cu COVID-19, adică 6% din numărul total de cazuri. Cei mai mulți dintre cei infectați au vârste între 10 și 19 ani.

Potrivit medicilor epidemiologi, cei mai mulți dintre copii trec printr-o formă ușoară a bolii sau sunt asimptomatici și se transmite greu boala între ei. Problema este că o pot transmite cu ușurință adulților. Așadar, este recomandat ca aceștia să păstreze distanța și să poarte mască când interacționează cu bunicii lor.

11. Copilul meu are voie să ia transportul în comun până la școală?

Nu interzice nimeni transportul în comun în drum spre școală, însă trebuie respectate regulile de distanțare fizică și de igienă și purtarea măștii pentru protecția împotriva coronavirusului. Autoritățile recomandă însă, acolo unde este posibil, copiii să meargă pe jos până la școală.

12. Care sunt măsurile pe care școala trebuie să le respecte?

Școala trebuie să respecte reguli clare în cazul întoarcerii elevilor la cursuri.

Ordinul privind măsurile pentru începerea școlii arată că trebuie să existe:

  • Circuite în interiorul şcolii (curte, săli de clasă, coridoare etc.) prin demarcare cu benzi vizibile care să asigure „trasee prestabilite” de intrare, deplasare în interiorul unităţii de învăţământ şi de părăsire a acesteia, facilitând păstrarea unei distanţe fizice între elevi. Vor fi amplasate indicatoare vizibile şi uşor de înţeles (panouri, săgeţi etc.).
  • Întâlnirile între elevi vor fi limitate, prin stabilirea unor zone de aşteptare, astfel încât să fie asigurată distanţarea fizică.

La intrarea în şcoală şi pe coridoare, la intrarea în fiecare clasă vor fi aşezate dispensere/flacoane cu soluţie dezinfectantă pentru mâini, astfel încât să fie facilitată dezinfecţia frecventă.

  • La intrarea în şcoală şi în toate locurile cu o bună vizibilitate vor fi afişate materiale de informare (postere) privind măsurile de igienă/protecţie.
  • Uşile vor fi menţinute deschise, dacă este posibil, pentru a evita punctele de contact, ca elevii să nu pună mâna pe clanțe

13. Care este comportamentul recomandat în pauze?

În pauze, elevii vor păstra distanțarea fizică și vor respecta regulile de igienă, sub atenta supraveghere a profesorilor. Elevii trebuie să poarte mască și în recreație și să păstreze distanța de minimum un metru. În aer liber, dacă nu poartă mască, distanța trebuie să fie de un metru jumătate.

Este recomandat să se evite schimburile de obiecte personale (telefoane mobile, manuale, rechizite etc.) și să dezinfecteze pe mâini după orice contact cu suprafețele comune.

14. Este masca obligatorie în școală și în ce condiții? Profesorii trebuie să poarte mască?

Da, masca este obligatorie pentru elevii începând de la clasele primare în sus. De asemenea, este obligatorie și pentru profesori. Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor. Elevii şi personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască atât în timpul orelor de curs, cât şi în timpul recreaţiei, atunci când se află în interiorul școlii.

VIDEO Simptomele-cheie ale COVID-19 în cazul copiilor: „Au indicat mai bine boala decât tusea”
Copiii au de obicei simptome ușoare sau sunt asimptomatici, însă pot transmite cu ușurință boala celor mari

15. Cine cumpăra măștile pentru elevi?

În mod normal, elevii vin cu masca de acasă, prin urmare părinții trebuie să cumpere măștile necesare.

Școlile își pot face stocuri de măști și în cazul în care există elevi care nu au, le vor asigura o mască. Măști gratuite vor primi elevii și familiile defavorizate prin autoritățile locale.

16. Ce altceva artrebui sămai aibă copilul meu în ghiozdan?

Este de dorit ca elevul să aibă șervețele dezinfectante si gel dezinfectant la el.

17. Cât de des trebuie să se spele pe mâini și să se dezinfecteze?

Ghidul privind deschiderea școlilor arată că toţi elevii şi personalul trebuie să se spele/dezinfecteze pe mâini:

  • imediat după intrarea în şcoală şi înainte de a intra în sala de clasă;
  • înainte de pauză/pauzele de masă;
  • înainte şi după utilizarea toaletei;
  • după tuse sau strănut.

18. Dacă va exista un caz de COVID-19 în școală, ce se va întâmpla? Ce trebuie să fac eu?

Școala are proceduri clare în cazul apariției unui caz de COVID-19:

Părinții trebuie să respecte indicațiile școlii.

19. Ce se întâmplă dacă un profesor are COVID-19?

În cazul în care un professor se îmbolnăvește, școala va aplica regulile prevăzute în ghidul cu măsurile pentru deschiderea școlilor.

Profesorii bolnavi au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ, care va informa Direcția de sănătate publică.

Există mai multe scenarii în acest caz, pe care direcțiile de sănătate publică le vor aplica după caz:

Scenariul 1: În cazul în care cadrul didactic a predat numai la o singură clasă (de exemplu, învăţător/profesor care a avut o singură oră) şi nu a venit în contact cu alte cadre didactice din şcoală, se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă;

Scenariul 2: În cazul în care cadrul didactic a predat numai la o singură clasă (de exemplu, învăţător/profesor care a avut o singură oră) şi a venit în contact cu alte cadre didactice din şcoală (cadrele didactice dintr-unul dintre schimburi, în şcolile cu mai multe schimburi de predare), se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă şi vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact.

Scenariul 3: În cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase şi nu a venit în contact cu alte cadre didactice din şcoală (de exemplu, profesor de sport) sau numărul cadrelor didactice a fost mic (cadrele didactice dintr-unul dintre schimburi, în şcolile cu mai multe schimburi de predare) se vor suspenda cursurile la clasele cu care acesta a venit în contact şi, în funcţie de caz, vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact.

Scenariul 4: În cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase şi a venit în contact cu multe cadre didactice (cadrele didactice din toate schimburile, în şcolile cu mai multe schimburi de predare) se vor suspenda cursurile întregii unităţi de învăţământ.

Ghid complet pentru părinți. 25 de întrebări și răspunsuri despre începerea școlii
Școlile trebuie să pună la dispoziția elevilor dezinfectant EPA-EFE/YANNIS KOLESIDIS

20. În cazul școlii hibrid, cum se va conecta și cum va participa elevul la ore?

În cazul scenariului hibrid, elevii care stau acasă vor participa la ore prin intermediul platformelor folosite de profesor. Aceștia trebuie să primească indicații de la profesor.

21. Copiii vor primi note și când sunt la învățământul online sau va fi notat doar când merge la școală?

Profesorul decide când vor fi notați elevii. Toți profesorii vor folosi cataloage proprii (agende), unde vor înregistra notele și absențele elevilor. Transferul acestor înregistrări în cataloagele claselor se face după un program stabilit la nivelul unității de învățământ, pentru reducerea riscurilor asociate unei aglomerări de cadre didactice în cancelarii și a atingerii cataloagelor de către diferite cadre didactice pe parcursul aceleiași zile.

Pe cât posibil, se va folosi comunicarea la distanță pentru informarea profesorilor diriginți și a părinților sau, unde este posibil, catalogul electronic.

22. Vor funcționa after school-urile? În ce condiții?

Deocamdată, funcționarea after-school-urilor este incertă. Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat recent că programul after-school se va putea desfăşura după ce ministrul Sănătăţii va revizui ordinului cu normele de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, publicat în Monitorul Oficial.

Ghid complet pentru părinți. 25 de întrebări și răspunsuri despre începerea școlii
Copiii vor veni cu măștile de acasă

23. Ce trebuie să știu dacă am un copil cu nevoi speciale? Ce se întâmplă la aceste școli?

Pentru acești copii, fiecare școală trebuie să asigure condiții speciale adaptate nevoilor elevilor. Ordinul comun al Ministerelor Educației și Sănătății arată că „măsurile de protecţie pentru învăţământul special, atât pentru profesori, cât şi pentru elevi, vor fi adaptate conform cu nevoile acestora, cu avizul DSP. De asemenea, copiii cu dizabilităţi, ţinând cont de specificul afecţiunii, vor beneficia de adaptarea măsurilor de prevenţie în mod adecvat dizabilităţii specifice.”

24. Am nevoie de adeverință medicală pentru începutul școlii?

Potrivit Ministerului Sănătății, adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate este necesară la înscrierea în fiecare ciclu de învățământ, adică pentru copiii de clasa I, clasa a V-a și a IX-a și va fi eliberată de către medicul de familie.

De asemenea, elevul va avea nevoie să aducă la școală un aviz epidemiologic dacă a avut o perioadă de absență de cel puțin 3 zile consecutive sau la plecarea în tabere, vizite de studiu etc.

25. Copiii vor primi manuale în format printat la începutul anului școlar?

Elevii din clasa a VIII-a nu vor avea manuale de Limba română și cele de matematică vor fi doar în format electronic, pe site-ul manuale.edu.ro. În rest, toate celelalte clase vor primi manuale.

Copiii care încep cursurile online vor avea acces la manuale în același mod și le vor primi în format fizic când vor merge la școală.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Stațiunea din România care s-a transformat peste noapte. E peste Mamaia în preferințele turiștilor pentru minivacanța de 1 Mai
FANATIK.RO
Stațiunea din România care s-a transformat peste noapte. E peste Mamaia în preferințele turiștilor pentru minivacanța de 1 Mai
Alina Sorescu a răbufnit după imaginile cu Alexandru Ciucu și vedeta TV: "Adevărul iese întotdeauna la suprafață". Surprinzător ce s-a mai aflat
Viva.ro
Alina Sorescu a răbufnit după imaginile cu Alexandru Ciucu și vedeta TV: "Adevărul iese întotdeauna la suprafață". Surprinzător ce s-a mai aflat
Cum a apărut Irina Columbeanu la școală, în Malibu! Irinel își imploră fiica să vină să-l vadă: «Să simt cumva că ai grijă de mine»
Libertateapentrufemei.ro
Cum a apărut Irina Columbeanu la școală, în Malibu! Irinel își imploră fiica să vină să-l vadă: «Să simt cumva că ai grijă de mine»
Interviu cu „omul din umbră”. Conduce clubul din Superligă fără să fie președinte, finanțator sau patron: „Cum prefer să fiu numit? Simplu!”
GSP.RO
Interviu cu „omul din umbră”. Conduce clubul din Superligă fără să fie președinte, finanțator sau patron: „Cum prefer să fiu numit? Simplu!”
Horia Ivanovici, dezvăluiri în premieră despre Adiță Mititelu, după ce fiul patronului FC U Craiova s-ar fi “otrăvit” cu un pumn de pastile! Video emoționant
FANATIK.RO
Horia Ivanovici, dezvăluiri în premieră despre Adiță Mititelu, după ce fiul patronului FC U Craiova s-ar fi “otrăvit” cu un pumn de pastile! Video emoționant
Ana-Maria a fost găsită moartă după ce s-a urcat în mașina unui bărbat. Camerele au surprins ce s-a întâmplat cu ea
Știrileprotv.ro
Ana-Maria a fost găsită moartă după ce s-a urcat în mașina unui bărbat. Camerele au surprins ce s-a întâmplat cu ea
Românca Andreea Sasu și celebrul designer Philipp Plein au anunțat sexul copilului, într-o ceremonie spectaculoasă / FOTO
Unica.ro
Românca Andreea Sasu și celebrul designer Philipp Plein au anunțat sexul copilului, într-o ceremonie spectaculoasă / FOTO
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Un preot din Constanţa a refuzat să spovedească o femeie de 87 de ani, pe motiv că aparţine altei parohii: "Să vă fie rușine că trimiteți acasă o bătrână în cârje"
Observatornews.ro
Un preot din Constanţa a refuzat să spovedească o femeie de 87 de ani, pe motiv că aparţine altei parohii: "Să vă fie rușine că trimiteți acasă o bătrână în cârje"
Horoscop 22 aprilie 2024. Capricornii sunt pe cale să respingă anumite responsabilități profesionale, pe motiv că îi țin departe de familie
HOROSCOP
Horoscop 22 aprilie 2024. Capricornii sunt pe cale să respingă anumite responsabilități profesionale, pe motiv că îi țin departe de familie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI