Controversata locuință din Sibiu a soților Iohannis ajunge în patrimoniul statului, asta pentru că Oficiul de Cadastru Sibiu a înregistrat joi cererea Administraţiei Finanţelor Publice Sibiu cu privire la radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului a soților Klaus și Carmen Iohannis, relatează Digi 24.
Locuinţa a fost pierdută în instanţă de către soţii Iohannis, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă dată de către Curtea de Apel Braşov. Casa a fost închiriată unei bănci pentru o chirie lunară de 5.000 de euro. Ea urmează să intre acum în posesia statului român.
În noiembrie anul trecut, familia Iohannis a pierdut definitiv un imobil din Sibiu, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Braşov. Instanţa a anulat contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil pe care Carmen şi Klaus Iohannis l-au achiziţionat de la urmaşul proprietarilor. Însă chiriaşii din perioada în care clădirea s-a aflat în propietatea statului, după naţionalizare, au contestat calitatea de urmaş a celui care le-a vândut casa soţilor Iohannis şi au câştigat. În consecinţă, instanţa a anulat şi tranzacţia prin care clădirea şi-a schimbat proprietarul.Familia Iohannis a contestat, pe cale extraordinară, decizia prin care au pierdut imobilul din Sibiu. Mai mult, cuplul prezidențial a obținut strămutarea acestui proces de la Brașov la Pitești.