„Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a analizat declaraţia de avere a candidatului Gigi Becali şi a decis că există posibilitatea ca acesta să fi comis un fals atunci când a întocmit documentul. În aceste condiţii, am decis să sesizăm Parchetul pentru a investiga posibilul fals”, au declarat surse din instituţie, citate de Mediafax.

ANI s-a autosesizat cu privire la declaraţiile de avere depuse de Becali atât cu ocazia alegerilor parlamentare din toamna trecută, cât şi cu ocazia europarlamentarelor din iunie.

Becali ar fi vândut recent un teren de 2 milioane de euro

Omul de afaceri Gigi Becali ar fi vândut, recent, un teren, valoarea tranzacţiei – care însă nu apare în declaraţia de avere – fiind de două milioane de euro, acesta fiind motivul pentru care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul pentru a-l ancheta pe acesta pentru fals.

„Este vorba despre vânzarea unui teren către McDonald’s, o tranzacţie în valoare de două milioane de euro care nu apare în declaraţia sa de avere”, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse din ANI.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.