Gina în realitate, Gina în serial… Am fost tentaţi să credem că personajul din “Iubire şi onoare” e inspirat din viaţa blondinei, dar ea ne-a asigurat că nu e aşa. În afară de nume, “umorul e singurul lucru pe care îl am în comun cu Gina Florescu”, spune ea.
Ca să ne arate că nu e deloc precum fata superficială din serial, fostul iepuraş Playboy ne-a povestit ce aşteptări are de la viaţă. “Visul meu este să-mi cumpăr o casă mare la munte şi să am foarte multe animale”, ne-a mărturisit frumoasa blondă. Da, ai citit bine, animale, nu copii. Cel puţin deocamdată. Deşi în decembrie îm plineşte 30 de ani, nu se gndeşte încă să devină mamă, prefernd să-şi exerseze talentele materne pe căţelul şi pe pisoii pe care-i are, plus animalele adoptate la distanţă.
“Acum ajut o doamnă care stă la casă şi care are foarte multe animale, pe care, din păcate, nu are cu ce să le întreţină. Eu iubesc enorm animalele, am şi eu acasă două pisici şi un cine, şi mi-e foarte milă de aceste suflete”, ne-a mărturisit Gina.
Spune că-i iartă orice iubitului
În iubire traversează o perioadă liniştită. După trei despărţiri de Nicola (40 de ani) şi tot attea împăcări, blonda şi libanezul ei par să aibă acum o relaţie solidă. Mai mult, Gina dă de înţeles că orict i-ar greşi omul de afaceri, ea l-ar ierta, pentru că-l iubeşte. “Pe bărbatul iubit nu l-as părăsi niciodată, orice ar face”, susţine ea.