Decizia carantinării comunei Glina a fost luată în ședința extraordinară de vineri, 26 martie 2021, potrivit unei informări transmise de către Prefectura Ilfov.
„Ca urmare a analizei de risc efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Ilfov şi a avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a adoptat în şedinţă extraordinară Hotărârea nr. 56 din 26.03.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Glina, cu satele aparţinătoare Glina, Căţelu şi Manolache, judeţul Ilfov. Propunerea CJSU Ilfov a fost înaintată către Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei în vederea emiterii ordinului Comandantului Acţiunii”, se afirmă în comunicatul emis de Prefectura Ilfov.
Conform ultimei informări transmise vineri de către instituţie cu privire la incidenţa COVID-19 în judeţul Ilfov, în comuna Glina se înregistrează o rată de 6,85 cazuri la mia de locuitori.
Măsura de carantină instituită în comuna Glina este valabilă până în data de 9 aprilie, la ora 22,00.
Glina a devenit a 23-a localitate din jurului Capitalei care a intrat în carantină, potrivit HotNews.ro.
Astfel, din cele 40 de localități din Ilfov, 23 sunt în acest moment în carantină:
- Clinceni, Dobroești, Bragadiru, Chiajna
- Cornetu, Otopeni, Berceni, Brănești, Popești Leordeni
- Tunari, Domnești, Jilava, Pantelimon, Voluntari
- Chitila, Ciorogârla, Jilava și Măgurele
- Baloteşti, Mogoşoaia, Snagov, Ştefăneştii de Jos, Glina.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro