De la începutul anului, Google se află în căutarea unui specialist în Comunicare şi Relaţii Publice pentru biroul deschis la Bucureşti în luna noiembrie. Conform recrutorilor, acesta trebuie să fie spontan, curios şi plin de spirit antreprenorial, se arată la secţiunea de joburi de pe site-ul companiei.

Candidaţii de succes trebuie să combine creativitatea cu abilităţile organizaţionale, să fie capabili să managerieze diferite proiecte, să poată respecta termenele limită strânse şi să fie apţi să relaţioneze cu jurnaliştii, bloggerii şi comentatorii care cer informaţii despre Google.

„Scopul Google este de a oferi utilizatorilor români, care sunt foarte activi online, şi mai multe instrumente utile şi inovatoare în limba locală, precum şi de a ajuta companiile româneşti să aibă o prezenţă online şi să îşi dezvolte afacerile prin intermediul internetului. România este o ţară foarte interesantă pentru Google, unde vedem oportunităţi atât în ce priveşte utilizatorii individuali, cât şi companiile”, a declarat atunci pentru gândul directorul general al Google România, Dan Bulucea, care anterior a lucrat pentru Microsoft România.

Vorbitorii de limba română au şansa să se angajeze la sediul Google din Dublin pe poziţia de Online Sales Account Manager, în care trebuie să dezvolte o relaţie de încredere cu clienţii şi să găsească în mod constant modalităţi creative de a o îmbunătăţi.

Pe lângă limba română, candidaţii mai trebuie să ştie la perfecţie limba engleză şi să aibă serioase performanţe academice, în special în domeniul afacerilor sau în marketing. Un alt job la care pot aplica românii este acela de Online Sales Account Strategist.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.