Beijingul a apreciat că decizia Google de a nu se mai suspune cenzurii în China nu va influenţa relaţiile sino-americane, cel puţin dacă nu există dorinţa de a ‘politiza’ dosarul, se arată într-un comunicat de presă al agenţiei de ştiri Xinhua, controlată de guvernul chinez. Potrivit sursei citate, Google ar trebui să se supună legilor, chiar dacă decide să îşi închidă operaţiunile din China.

„Google, fiind cel mai mare motor de căutare din lume, ar trebui să înţeleagă o regulă acceptată la nivel internaţional: indiferent în ce ţară ai afacerile trebuie să respecţi legile de acolo. În fond nici o ţară nu lasă liber accesul la conţinut pornografic sau violent, jocuri de noroc online, materiale superstiţioase sau conţinut care este îndreptate subversiv împotriva guvernului, separatism etnic, extremism religios, rasism, terorism şi sentimente xenofobe”, se specifică în comunicat.

Guvernul Chinez a preciat că decizia Google este ‘un dosar comercial special’, reafirmând că Beijingul gestionează internetul confom legilor sale.

„Ambiţia unei singure companii de a schimba regulile de pe Internet ale Chinei şi a sistemului legislativ se va dovedi a fi ridicolă. Google nu trebuie să se politizeze pentru că îşi va pierde credibilitatea între cetăţenii chinezi. Acest fapt va face din Google cel mai mare pierzător”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Aceasta este cea mai lungă cale ferată din lume. Are aproape 10.000 de km, străbate două continente și trece prin 88 de orașe importante
FANATIK.RO
Aceasta este cea mai lungă cale ferată din lume. Are aproape 10.000 de km, străbate două continente și trece prin 88 de orașe importante
Alina Ceușan, prima reacție după ce a fost înlocuită de Gina Pistol ca prezentatoare la Vocea României. Ce mesaj a transmis creatoarea de conținut
Elle.ro
Alina Ceușan, prima reacție după ce a fost înlocuită de Gina Pistol ca prezentatoare la Vocea României. Ce mesaj a transmis creatoarea de conținut
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Un şofer român de TIR a ars de viu în propria cabină, în Italia. Petre nu a avut nicio şansă pentru că în 5 minute totul s-a aprins ca o torţă
Observatornews.ro
Un şofer român de TIR a ars de viu în propria cabină, în Italia. Petre nu a avut nicio şansă pentru că în 5 minute totul s-a aprins ca o torţă
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI