4390-249155-tele.jpgPanicaţi că n-o să mai prindă loc, braşovenii au venit într-o poiană din apropierea oraşului de la prima oră a dimineţii, ca să-şi ocupe locul pentru grătar. Cei mai curajoşi au făcut şi plajă, chiar dacă vremea a fost un pic răcoroasă. Cheful de la munte a durat până seara târziu.

Traficanţii de droguri, printre turiştii de pe litoral

Şi la mare, distracţia a fost în toi, weekendul trecut. 35.000 de români au fost pe litoralul Mării Negre, cea mai “agitată” staţiune fiind Vama Veche, unde 10.000 de tineri s-au distrat de 1 Mai. Aici, printre turişti şi-au făcut loc şi câţiva traficanţi de droguri şi de carne vie. Aceştia au fost prinşi de poliţişti când încercau să-şi plaseze “marfa” petrecăreţilor.

4390-249154-mare.jpg

35.000 de turişti pe litoral

35.000 de turişti au petrecut minivacanţa de 1 Mai pe litoralul românesc, cu mult mai mulţi decât cei care au preferat să meargă la vecinii bulgari – doar 9.000, conform datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc. Potrivit aceleiaşi surse, 86.500 de persoane au fost cazate în structurile hoteliere din întreaga ţară, cheltuindu-se în total circa 4,7 milioane euro în doar două zile.

4390-249316-g.jpg

Bucureştenii au ieşit la iarbă verde şi la ştrand

De 1 Mai, nimeni n-a stat acasă. Dacă unii bucureşteni au ieşit la iarbă verde şi au încins grătarele, alţii au preferat să se plimbe cu bărcile. Cei mai curajoşi şi-au luat inima-n dinţi şi, pentru că sâmbătă s-au deschis ştrandurile, au făcut o baie în apa rece ca gheaţa.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.