Multe scoli din tara au fost ieri pustii, iar sindicatele apreciaza ca peste 300.000 de profesori si functionari au fost in greva, adica aproximativ 80% din angajatii din invatamant.
Profesorii din toata tara au fost ieri in greva. Gheorghe Isvoreanu, liderul Federatiei „Spiru Haret”, a confectionat o „cutie a milei” dintr-un ambalaj de carton, pe care a scris „Ajutati profesorii!” si a iesit ieri pe strazile Iasiului, la „cersit”. „Din banii pe care ii vom strange de la trecatori, vom cumpara covrigi pe care ii vom trimite ministrului Andronescu”, a declarat Isvoreanu. El a mai spus ca urmeaza pichetari, iar profesorii vor veni cu sicrie care sa sugereze „decesul invatamantului din Romania”.
In unele scoli s-a zvonit ieri ca ministerul le va considera ziua de greva drept absenta nemotivata, ceea ce ar aduce dupa sine „pierderea” vechimii in munca, sporurile, o zi din concediu etc. Din acest motiv, la Grupul Scolar „Sf. Pantelimon” din Bucuresti, de exemplu, profesorii au inchis portile ca sa nu le fuga elevii, iar ei sa fie sanctionati. Profesorii din trei scoli din Beclean, judetul Bistrita-Nasaud, au refuzat sa intre in greva, convinsi ca, oricum, nu vor rezolva nimic. In Universitatea Politehnica Bucuresti – unde Ecaterina Andronescu e profesor – decani, prodecani, conferentiari, lectori, asistenti, personal TESA au cerut imperativ liderilor de sindicat „sa nu cedeze” promisiunilor guvernantilor. Concret, in locul reasezarii salariilor din invatamant, profesorilor si altor angajati din sistem le-a fost majorat salariu cu 8% in ianuarie, cu 5% de la 1 martie si urmeaza o noua majorare – cu 12%, de la 1 octombrie.
La Colegiul National „M. Eminescu” din Capitala a fost ieri zi „de leafa”. Pe statul de plata, directorul Chira Miruna Luna avea de „luat” 2,2 milioane lei, un profesor debutant – 1.067.000 lei, iar femeia de serviciu – 862.000 lei. „Diferenta dintre un somer si un profesor debutant e de 200.000 lei, ne-a declarat Chira Miruna Luna. In cancelarie, profesorul de muzica, ce are vechime la catedra de 28 de ani, ne-a aratat pantofii fara „calcaie” pe care este nevoit sa ii incalte zilnic pentru ca nu isi permite altii.
Activitatea revine la „normal” de azi, iar ministrul Andronescu a afirmat ca se va „aseza la masa” cu sindicatele pentru a gasi alte solutii. „Dascalimea” se pregateste insa de pichetari, iar alte proteste vor continua, cu riscul inghetarii anului scolar si universitar, daca nu se va elabora o lege a salarizarii bugetare „decenta”, au afirmat liderii sindicali.

       
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Observatornews.ro
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Știrileprotv.ro
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon
PUBLICITATE
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon