Grevă la ROMATSA. Controlorii de trafic vor opri lucrul, marți, 30 mai, începând cu ora 9.00, greva generală fiind pe termen nelimitat, potrivit declarațiilor sindicaliștilor. Unul dintre liderii sindicatului ROMATSA, Florin Diaconu, a declarat pentru Libertatea că în acest moment se poartă negocieri cu reprezentanții patronatului, dar sindicatele doresc implicarea Guvernului pentru rezolvarea problemelor din companie. Marți, în ziua grevei, se vor asigura o treime din zboruri precum și cele cu regim special. Peste 200 de curse aeriene vor fi afectate de înreruperea lucrului de către angajații ROMATSA. MInistrul Transpoturilor spune că această presiune a sindicaliștilor de la Romatsa, pe minivacanţa românilor, care urmează în perioada următoare, este nejustificată, cu atât mai mult cu cât toate lumea știe ce salarii au controlorii de trafic.
”Suntem în negoceri cu patronatul, în acest moment. Au mai fost discuții și aseară și de la 9.30 dimineață au început din nou discuțiile”, a spus Diaconu.
Sindicalistul spune că este nevoie de implicarea Guvernului și a Ministerului Transportului, pentru a-i ajuta pe cei din patronat să rezolve problemele ridicate de angajați.
Sindicaliștii transmit că nu mai vor să pozeze în vinovați, din cauza incompetenței, indolenței și lipsei de răspundere a unor indivizi necalificați, iar greva este urmarea unei lungi bătălii pentru păstrarea prestigiului acestei instituții românești, ROMATSA, pentru depolitizarea și decăpușarea ei.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc spune că această presiune care o pun membrii sindicatului de la Romatsa pe minivacanţa românilor, care urmează în perioada următoare, este nejustificată, cu atât mai mult cu cât toate lumea știe ce salarii au controlorii de trafic.
“Monitorizez foarte atent situaţia de la Romatsa, dar un lucru este cert, eu nu lucrez sub presiune sub nicio formă. Am avut întâlniri înainte de greva iniţială, de acum două săptămâni cu reprezentanţii sindicatului de la Romatsa, şi-au prezentat doleanţele care ţin de partea ministerului şi ce poate rezolva ministerul, am stabilit un calendar foarte clar, pe noi care ni l-am asumat ca şi minister”, a spus ministrul, aflat în vizită la podul de la Agigea.
Ministrul Transturilor a criticat presiunea pe care o pun sindicaliștii. ”Mi se pare că această presiune care o pun membrii sindicatului de la Romatsa pe minivacanţa românilor, care urmează în perioada următoare, este nejustificată, cu atât mai mult, cu cât, cred că ştiţi cu toţii, care sunt salariile controlorilor de trafic de la Romatsa. Vorbim de un salariu mediu de 21.000 de lei”.
Dacă aveți de gând să optați pentru un last-minute în afara țării, s-ar putea să vă treziți că ați plătit degeaba excursia. ROMATSA nu va asigura decât 30% din trafic.
Zborurile speciale, ale monarhilor, poliţiei, precum şi zboruri umanitare vor fi și ele asigurate.
„Cei de la Romatsa au spus că asigura 30% din trafic, dar nu se știe care 30%. În număr de zboruri înseamnă că se asigură 100 din 300, dar atenție că nu știm ce înseamnă 30% din ce. Dacă sunt 30% din toate zborurile aterizează sau și survolează România, datele se vor schimba pentru că nici Romatsa nu va știi. Eurocontrol sunt cei care iau decizia. Poate afecta mai mult de 30% din Aeroportul Otopeni sau mai puțin, la fel și pentru alte aeroporturi din țară”, a declarat pentru Libertatea, Valentin Iordache, directorul de comunicare al Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti (CNAB).
318 zboruri sunt programate în ziua declanșării grevei generale la Romatsa. Toate companiile aeriene au curse: TAROM, AUSTRIAN AIRLINES, BLUE AIR, RYANAIR, WIZZ AIR, AIR FRANCE, TURKISH AIRLINES, KLM-ROYAL DUTCH AIRLINES, LOT-POLISH AIRLINES, SWISS INTERNATIONAL, SCANDINAVIAN AIRLINES.
Cursele sunt spre și dinspre Paris, Birmingham, Copenhaga, Majaga, Belgrad, Istambul, Zurich, Frankfurt, Londra, Atena, Viena, Torina, Roma, Budapesta, dar și curse interne, spre și dinspre Cluj, Iași, Timișoara, Oradea.
Nu este prima grevă la ROMATSA. În data de 12 mai a mai fost o grevă de avertisment, timp de două ore. Peste 100 de salariați ai regiei au protestat față de managementul "profund defectuos" al Regiei și față de lipsa contractului colectiv de muncă. Directorul general al ROMATSA, Valentin Cimpuieru declara, după greva de avertisment, că angajaţii ROMATSA nu vor intra în grevă generală, pentru că negocierile continuă și dădea asigurări că angajaţii au sprijinul Ministerului Transporturilor pentru semnarea cât mai rapidă a contractului colectiv de muncă.
Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian — ROMATSA se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor. ROMATSA are statut de regie autonomă autofinanțată de importanță națională, deține monopolul natural al serviciilor de trafic aerian și nu primește de la bugetul statului sume pentru realizarea obiectului de activitate sau pentru realizarea programului de investiții și dezvoltare.
Personalul care asigură controlul traficului aerian va asigura pe perioada grevei generale o treime din activitate, prin măsuri de control al fluxurilor de trafic aerian asigurate prin intermediul organismelor corespunzătoare ale EUROCONTROL, în baza notificării corespunzătoare din partea ROMATSA.