Grindeanu spune că grațierea era în programul de guvernare, la ”respectul față de români”; Care e reacția la proteste

Comentează
Arhiva foto

Grindeanu spune că grațierea era în programul de guvernare, la ”respectul față de români”. Prim-ministrul a declarat, la Antena 3, despre protestele din stradă, că ”fanatismul în a crede că doar ce gândești tu este corect s-ar putea să ducă la rău”. Duminică, zeci de mii de români protestează în toată țara față de intenția Guvernului de a da două Ordonanțe, privind grațierea colectivă și modificarea Codurilor penal și de Procedură penală. 

Sorin Grindeanu a afirmat că este un drept legal să protestezi, ”atâta vreme cât o faci pașnic și nu deranjezi pe nimeni, pentru că, altfel, se intră în altă zonă”.

”Respect această opinie, am urmărit cu atenție în această perioadă opiniile care au reieșit din aceste mitinguri. Multe dintre ele le cataloghez că au avut distorsiuni, dacă nu altceva. A contat sursa sau modul în care au fost prezentate. Eu cred în libertatea de expresie, dar această libertate trebuie să fie însoțită de bun-simț. Nu cred foarte mult în jigniri și lucruri în care, prin modul abrupt în care dorești să exprimi, poate aduce ceva bun. (..)Așa cum nu cred în agresivitatea pumnului, nu cred nici în agresivitatea cuvântului”, a spus el.

Grindeanu a mai arătat că nu i se pare că argumentele însoțite de agresivitate vocală trebuie să primeze.

”De multe ori, această hiperbolizare a binelui și fanatismul în a crede că doar ce gândești tu este corect, s-ar putea să ducă la rău. Am urmărit tot ce s-a întâmplat ce s-a strigat, și sunt semnale, sunt anumite lucruri clare, politic, în aceste întâlniri, și sunt oameni veniți în piață fără de culoare politică. Dar, în urmă cu șase săptămâni noi am avut alegeri (...) Noi am câștigat aceste alegerile, pe un program de guvernare pe care îl vom pune n practică. Sigur, ne așteptăm la piedici”, a mai comentat Sorin Grindeanu.

Premierul a comentat și prezența în stradă a președintelui Klaus Iohannis, săptămâna trecută:  ”A fost o surpriză neplăcută pentru mine”, a spus el, precizând că a încercat o relație instituțională cu șeful statului.

”Nu am venit pe picior de război nici noi, Guvernul și nici PSD-ul. Vom pune în aplicare programul de guvernare votat de oameni, toate piedicile pe care încearcă să ni le pună unii le vom evita”, a precizat el.

Grindeanu, despre Ordonanțe: Nu îmi este foarte clar ce vor propune, dar este dreptul Ministerului Justiţiei, e foarte multă democraţie

Sorin Grindeanu a afirmat că așteaptă de la ministrul Justiției, Florin Iordache, forma finală a Ordonanțelor privind grațierea colectivă și modificările la Codurile din justiție. El a recunoscut că Guvernul are trei variante de lucru, fie trimite proiectele în Parlament, fie le adoptă prin Ordonanță de Urgență, sau își asumă răspunderea în Parlament.

"Toate aceste măsuri, ca şi întreg, ar rezolva problema pe care o avem la CEDO, dar şi graţierea face parte din măsurile pe care trebuie să le luăm. Ca să fiu cât se poate de clar, aştept de la Ministerul Justiţiei, ca premier, pentru că până în acest moment nu îmi este foarte clar ce vor propune, dar este dreptul Ministerului Justiţiei - e foarte multă democraţie - să vină cu cea mai bună soluţie.  Vor închide toate lucrurile ce țin de proceduri, trebuie să fim atenți nu neapărat de conținut ci de proceduri. Mâine are loc o dezbatere publică, i-am cerut ministrului să vină să îmi prezinte concluziile, și calea pe care o să o urmăm. Este absolut necesar să știu poziția titularului de filă, pentru a fi asumat și mergem înainte”, a spus Sorin Grindeanu.

Premierul a menționat că așteaptă un pachet de măsuri de la Ministerul Justiției, pe condițiile din penitenciare, pentru a face pași premergători unei eventuale hotârâri pilot la CEDO.

De altfel, premierul a spus că își propune în perioada următoare să meargă să aibă o discuție cu președintele CEDO, să își facă o imagine reală. ”Am văzut declarația președintelui CEDO, în plen și recomandarea făcută României și Ungariei pentru a adopta modelul italian, acesta spunând un lucru important, că ține de politica internă a unui stat membru. Această întâlnire este absolut necesară. Nu doar grațierea rezolvă problema, e nevoie de un pachet mai mare”, a spus Sorin Grindeanu.

Grindeanu, despre grațiere: Există în programul de guvernare, la capitolul ”respect pentru români”

Grindeanu a ținut să menționeze că în programul de guvernare există referiri la grațiere. "Există în programul de guvernare: am spus în Parlament că îmi doresc să trăiesc într-o ţară normală, unde să existe un sistem judiciar normal, unde să se aplice legea, iar cetăţeanul când merge în faţa judecătorului să ştie că merge nu doar, aşa, într-o poziţie de inferioritate cu cel care îl acuză, ci într-o balanţă puternică", a explicat Grindeanu.

El a mai spus că problema graţierii se mai află şi la un alt capitol al programului de guvernare și anume la "respectul faţă de cetăţean".

Despre modificările la Codurile penal și de procedură penală, Grindeanu a spus: ”Modificările la Coduri au stat ani de zile la Parlament, și nu au fost puse în acord cu deciziile Curții Constituțioanle, care sunt obligatorii”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!