Cinci gaini au murit de gripa aviara intr-o gospodarie aflata chiar in spatele Primariei Cernavoda, judetul Constanta, si au pus acest oras pe harta zonelor de risc de gradul I. De altfel, Cernavoda va fi primul oras din tara care, de astazi, intra in carantina totala.


In doua gospodarii din Cernavoda, oras cu aproximativ 20.000 de locuitori, a fost identificat sambata, prin teste rapide, temutul virus H5. Gainile moarte fusesera aduse recent din alta gospodarie de la marginea orasului, iar acolo – cel mai probabil – din focarul de gripa aviara de la Seimeni-Saligny. “Grigore Mertoiu, directorul Directiei Sanitar-Veterinare Constanta, a actionat exceptional si imediat: a ucis cele 30 de pasari din gospodariile infectate si a dezinfectat complet in timp record. Au fost instalate filtre rutiere la doua intrari in oras: unul dinspre drumul Saligny-Seimeni si unul pe podul Sf. Maria, peste Canalul Dunare-Marea Neagra. Vehiculele nu au acces sub nici o forma, dar este permis traficul pietonal in conditii de dezinfectie extraordinare.


Avand in vedere existenta centralei nucleare din oras, aflata acum in zona de risc de gradul I, personalul angajat va continua sa munceasca in conditii speciale. Localnicii vor fi transportati cu anumite masini pe o ruta bine stabilita si vor trece prin filtre de dezinfectie in afara si in curtea Centralei. Navetistii din Fetesti, Medgidia si Constanta vor trece prin filtrele de pe pod si din curtea Centralei. Pentru o parte dintre acestia se va asigura cazarea in campusul Centralei din oras”, ne-a informat Gabriel Predoi, directorul general al Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare.


Ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, a declarat duminica, la Suceava, ca a dispus sacrificarea celor 14.000 de pasari din Cernavoda si a cerut politiei ca cetateanul care a adus pasari in oras dintr-o alta zona sa fie cercetat pentru abateri de la regulile impuse de minister.


La Buzau, cele 87 de comandamente antiepizootice de prevenire si combatere a gripei aviare au fost reactivate. “In judetul Buzau nu mai exista nici un focar, ci doar o zona de supraveghere pentru prevenirea gripei aviare, dar se inregistreaza pasari domestice si salbatice moarte”, a declarat purtatorul de cuvant al Prefecturii Buzau, Timotei Oprea.


Carantina si in Burdujeni, Ialomita


Tot sambata, testele rapide au identificat virusul gripei aviare in localitatea Burdujeni, din judetul Ialomita, aflata pe malul Dunarii, “peste drum” de localitatea Topalu, focar activ de gripa aviara. Autoritatile au luat deja masuri speciale de carantina, au instalat filtre si au inceput vaccinarea populatiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.