MENIU CAUTĂ
, de Valentina Postelnicu

Guvernul acordă ajutoare familiilor afectate de tornada de la Călăraşi

Distribuie

Guvernul aprobă, în şedinţa de miercuri, ajutoare de urgenţă pentru familiile din localităţile Dragalina şi Perişoru din judeţul Călăraşi ale căror locuinţe şi gospodării au fost distruse de tornada produsă în urmă cu câteva zile. Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, ajutoarele de urgenţă sunt în sumă totală de 28.500 lei, pentru sprijinirea a 13 familii. 

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut, totodată, forţelor de intervenţie să fie în continuare pregătite dacă va fi nevoie având în vedere prognoza meteo.

„Aş vrea să mulţumesc tuturor forţelor de intervenţie care au fost în misiune în ultimele zile pentru a-i ajuta pe oamenii ale căror gospodării şi comunităţi au fost afectate de fenomenele meteo extreme. Vă rog, dragi colegi, să fim în continuare pregătiţi pentru intervenţii prompte dacă va fi nevoie şi în următoarele zile, precum şi pentru a acorda sprijinul necesar, astfel încât oamenii să poată depăşi situaţiile dificile prin care trec”, a spus şefa Executivului.

Ea a precizat că în şedinţa de astăzi vom acorda ajutoare de urgenţă pentru familiile din localităţile Dragalina şi Perişoru ale căror locuinţe şi gospodării au fost distruse de tornada produsă în urmă cu câteva zile.

„Oamenii trebuie să ştie că se pot baza pe sprijinul autorităţilor atunci când au nevoie. În acelaşi timp, vreau să felicit autorităţile pentru implicarea lor şi pentru promptitudinea de care au dat dovadă”, a mai declarat premierul.


Citeşte şi:

VIDEO | „EU contez, EU votez”! Libertatea a găzduit prima dezbatere electorală din redacția unui ziar din România

Citește mai multe despre Viorica Dăncilă, Călărași și tornadă pe Libertatea.

Comentarii