Preşedintele Klaus Iohannnis a declarat că provocările imediate sunt construcţia bugetului pe anul 2025 şi organizarea alegerilor prezidenţiale. „Oamenii aşteaptă soluţii, stabilitate şi un Guvern care menţine ferm traiectoria României”, a mai precizat şeful statului.

WhatsApp Image 2024-12-23 at 21.34.52Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

„Vă doresc multă energie. Felicitări pentru noul Givern. Intraţi într-o perioadă dificilă în noile responsabilităţi. Vă doresc să reuşiţi în tot ce vă propuneti, dar, în primul rânhd, vă doresc să reuşiţi pentru România şi români. Oamenii aşteaptă soluţii, stabilitate şi un Guvern care menţine ferm traiectoria României”, a spus preşedintele în discurs.

El a precizat că „suntem într-o situaţie care nu a mai existat până acum, cu alegeri anulate, şi trebuie să înţelegem că pentru mulţi români există preocupări majore”.

„Toată lumea cu care am vorbit şi despre care am aflat dorește stabilitate şi doresc cu orice preţ să păstrăm parcursul euroatlantic al României. În acest sens, vă rog să acţionaţi aşa. Provocări sunt foarte multe, cunoaşteţi foarte bine problemele care trebuie rezolvate dar cred că două dintre ele merită menţionate ca provocări imediate, construcţia bugetului pe anul 2025, o sarcină complicată şi stabilirea calendarului pentru alegerea preşedintelui României. Vă doresc mult succes, multă energie, multă răbdare şi multe realizări pentru România şi pentru români. La mulţi ani!”, a mai declarat şeful statului.

Culisele scandalului de la Senat, unde Bolojan vrea reorganizare prin concedieri masive. „Puteau începe cu reducerea cheltuielilor senatorilor”
Recomandări
Culisele scandalului de la Senat, unde Bolojan vrea reorganizare prin concedieri masive. „Puteau începe cu reducerea cheltuielilor senatorilor”

Primul-ministru şi miniştrii au depus individual, în faţa preşedintelui României, jurământul: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.

Sursa: Administrația Prezidențială

Guvernul va avea următoarea componenţă:

Premier: Marcel Ciolacu

Vicepremier fără portofoliu – Marian Neacşu

Ministerul de Interne şi vicepremier – PNL / Cătălin Predoiu

Ministerul Justiţiei – PSD / Radu Marinescu

Ministerul Finanţelor şi vicepremier – UDMR / Tanczos Barna

Ministerul Dezvoltării – UDMR / Cseke Attila

Ministerul Transporturilor – PSD / Sorin Grindeanu

Ministerul Energiei – PNL / Sebastian Burduja

Ministerul Sănătăţii – PSD / Alexandru Rafila

Ministerul Apărării – PSD / Angel Tâlvăr

Ministerul de Externe – PNL / Emil Hurezeanu

Ministerul Culturii – PSD / Natalia Intotero

Avertismentul medicului pediatru Smaranda Arghirescu: creștere alarmantă a nașterilor prin cezariană și marile greșeli din alimentația bebelușilor
Recomandări
Avertismentul medicului pediatru Smaranda Arghirescu: creștere alarmantă a nașterilor prin cezariană și marile greșeli din alimentația bebelușilor

Ministerul Educaţiei – PNL / Daniel David

Ministerul Fondurilor Europene – PNL / Marcel Boloş

Ministerul Agriculturii – PSD/ Florin Barbu

Ministerul Muncii şi Familiei – PSD / Simona Bucura-Oprescu

Ministerul Economiei și Digitalizării – PSD / Bogdan Ivan

Ministerul Mediului – PNL / Mircea Fechet

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Singurele pensii care ar putea fi mărite în acest an. Anunțul momentului pentru milioane de pensionari
FANATIK.RO
Singurele pensii care ar putea fi mărite în acest an. Anunțul momentului pentru milioane de pensionari
Corina Caragea, dezamăgită de vacanța din Maldive. Cu ce probleme s-a confruntat prezentatoarea: „Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat.” FOTO
Elle.ro
Corina Caragea, dezamăgită de vacanța din Maldive. Cu ce probleme s-a confruntat prezentatoarea: „Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat.” FOTO
Ce s-a aflat despre Maria, fetița adoptată de Victor Ponta și Daciana Sârbu. 'Nu ne-am dorit un copil perfect'. Ce a povestit Daciana Sârbu despre copilul care le-a schimbat viața
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Maria, fetița adoptată de Victor Ponta și Daciana Sârbu. 'Nu ne-am dorit un copil perfect'. Ce a povestit Daciana Sârbu despre copilul care le-a schimbat viața
Poliţiştii dezvăluie tehnica prin care putem evita să fim păcăliţi de escroci la telefon
Observatornews.ro
Poliţiştii dezvăluie tehnica prin care putem evita să fim păcăliţi de escroci la telefon
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI