“Cunosc şi eu familia Bujdoveanu. Din câte ştiu, ei au o legătură de rudenie cu Marilena, soţia lui Gică Hagi. Când am fost în America, nu ne-am văzut cu ei. Noi am fost la Los Angeles, iar fata lor, care a venit acum în România, trăieşte la New York”, a precizat
Gicu Coadă pentru Libertatea. De când “pacienta zero” a gripei porcine de la noi a sosit în ţară, se pare că familia Hagi nu s-a întâlnit cu bolnavii. Vecinii familiei Bujdoveanu, din cartierul bucureştean Militari, spun însă că de-a lungul anilor l-au văzut, de câteva ori, pe Gică Hagi venind aici, în vizită.
Pacienţii ar putea fi externaţi oricând
Liliana Crişan, copilul ei de doar un an şi tatăl ei, Stere Bujdoveanu, sunt cei trei bolnavi depistaţi cu virusul gripei porcine. Conform prof. dr. Adrian Streinu Cercel, directorul Spitalului “Matei Balş” din Capitală, pacienţii sunt în stare bună şi ieri după-amiază erau încă internaţi. Totuşi, directorul unităţii medicale a afirmat că bolnavii ar putea fi externaţi în orice moment. Liliana Crişan şi copilul său se aflau ieri sub tratament cu antivirale, însă Stere Bujdoveanu mai avea încă probleme de respiraţie.

Avalanşă de oameni la spital

Ieri, medicii de la Spitalul “Matei Balş” s-au confruntat cu o avalanşă de oameni care acuzau simptome de gripă şi care au solicitat analize medicale amănunţite. În acelaşi timp, cei 15 pasageri ai avionului cu care Liliana a călătorit de la Paris la Bucureşti nu prezentau simptome clare care să indice că ar fi contractat virusul. Alte 7 persoane, rudele bolnavilor cu care aceştia au intrat în contact, sunt verificate pentru a se putea stabili dacă sunt contaminate sau nu.

Peste 15.000 de cazuri în toată lumea
Numărul persoanelor contaminate cu virusul A(H1N1) a ajuns la 15.510 în întreaga lume, provocând moartea a 99 de oameni. Potrivit ultimelor date venite de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, o şcoală primară de lângă Bruxelles, Belgia, va rămâne închisă până marţi. Decizia a fost luată după ce s-a confirmat că un elev în vârstă de 10 ani, întors recent din SUA, a contractat virusul ucigaş. Un alt caz recent este cel al unei femei, membră a delegaţiei americane care pregăteşte un eveniment în Franţa şi care a fost diagnosticată cu gripă porcină. Alte 11 persoane care au intrat în contact cu ea au fost verificate pentru a se elimina orice suspiciune de boală. Ieri seară, Ungaria a anunţat primul caz de gripă porcină. „Este vorba de un brazilian, care a sosit la Budapesta de la New York, în urmă cu câteva zile”, a declarat un oficial din domeniul sănătăţii. În Slovacia a fost confirmată a doua contaminare cu gripă porcină. Este vorba de un bebeluş în vârstă de opt luni şi jumătate, ai căror părinţi s-au întors recent din SUA.
Virusul a suferit modificări


Virusul noii gripe se adaptează, suferind noi modificări, a declarat ieri prof. dr. Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Capitală, precizând că se aşteaptă la cel mai neplăcut scenariu în privinţa noii gripe. “Noi ştim că virusul gripal poate, în general, să-şi dezvolte virulenţa prin transmitere de la om la om”, a afirmat Streinu Cercel, care a lăsat să se înţeleagă că ne putem aştepta la un nou val de îmbolnăviri, în special în ţările din emisfera nordică, unde acum se apropie vara, iar noul virus gripal a dovedit că s-a adaptat şi la căldură.
Un nou pericol letal descoperit în Africa
Savanţii au descoperit în Africa un virus extrem de periculos care produce sângerări masive, precum Ebola. Noul virus a primit numele “Lujo” Şi se pare că la originea acestuia ar fi muŞcătura rozătoarelor care astfel transmit virusul. Primul caz de îmbolnăvire cu Lujo, soldat cu decesul victimei, a fost descoperit anul trecut în luna septembrie, însă specialiŞtii virusologi au dezvăluit informaţia abia recent, când o a cincea persoană a murit în chinuri din cauza “geamănului” virusului Ebola.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bd46cb470f8fe94f420dcd9e22b11a47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a5a84869f7851a0a414a770a120db6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_feff6b41f50b0171bb5e209e00e4d5a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f30575ddeb2de71c11e60b484508d4a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_80ee0e43b5e18a3d7ec8756fa6f8b82c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/05/4019-150552-gr11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tvr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/66b3c7c9-4f43-4f26-81dd-5dbe3e363c95-1-e1776447454109.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/brigitte-pastrama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imagini-din-apartamentul-in-care-gina-pistol-si-smiley-locuiesc-cu-chirie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pnl-confirma-libertatea--dan-motreanu-daca-psd-va-provoca-o-criza-guvernamentala-nu-mai-suntem-in-coalitie-cu-ei-e1776438653725.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ouaprepelita-cuptor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oana-gheorghiu-vicepremier-e1776443164134.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camp-rapita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/simfonia-lalelelor-08-foto-denis-grigorescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reclame-online-influenceri-shutterstock1940651206-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.