Romanii au toate sansele sa fie decimati de cancer. Hainele chinezesti si alimentele contaminate cu dioxina ne pot imbolnavi de aceasta temuta maladie.
Oficiul pentru Protectia Consumatorului (OPC) a dat la analiza confectii care contin formaldehida (n.r. – o substanta cancerigena), iar Autoritatea Sanitar Veterinara a retras din rafturile magazinelor loturi intregi de iaurturi contaminate cu dioxina. OPC a dat iama in angroul Europa si a luat la control hainele chinezesti. In conditiile in care 70% din confectiile de pe piata noastra provin din China, este ingrijoratoare vestea ca acestea contin formaldehida mult peste limitele normale. Aceasta este o substanta cancerigena si inflamabila, folosita in vopsea. Daca organismul uman este expus mult timp la o cantitate mare de formaldehida, ochii se inrosesc, iar nasul, gatul si pielea se irita. OPC a trimis la analiza probele luate din angrouri.
Testele preliminare sunt linistitoare pentru romanii care apucasera sa manance iaurturi Danone cu visine, inainte ca cele 700 de kilograme din loturile cu pricina sa fie retrase de la vanzare: dioxina este sub limita maxima admisa. Specialistii spun ca dioxina este periculoasa numai daca mancam 15 kg de iaurt pe zi timp de o saptamana. Ramane de vazut daca si testul final va da acelasi verdict.