Prin intermediul unui fond de investiţii, Harvard deţine la noi circa 30.000 de hectare în codrii Vrancei.
Potrivit publicaţiei Business Week, în perioada 2007-2009, când au avut loc cele mai multe achiziţii, Dragoş Lipan Secu, agent pentru servicii de investiţii financiare, a fost angajat de o companie deţinută de Harvard pentru a intermedia cumpărarea unor păduri.
El a primit însă mită de la vânzători ca să crească în mod artificial preţurile. Românul a fost arestat săptămâna trecută pentru că a primit ilegal suma de 4,45 de milioane de lei (circa 1,3 milioane de dolari), precum şi o excursie în Insulele Canare, pentru a permite mărirea costurilor achiziţiei.
Dragoş Lipan Secu e acuzat de spălare de bani, împreună cu soţia sa, care a fost, de asemenea, reţinută pentru complicitate.
Cei doi se află în arest preventiv pentru 29 de zile în Bihor şi ar putea primi până la 10 ani la închisoare.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
FANATIK.RO
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii