Câinii aflați în tratament au fost ridicați de hingheri din partea Autorităţii de Supraveghere şi Protecţie a Animalelor (ASPA) prin metode barbare, pline de cruzime, și au fost duși în adăpostul public Bragadiru. Mai mult, se pare că hingherii au beneficiat de sprijinul Poliţiei Locale Bucureşti.
”Modul în care Primăria Sectorul 6 a ales să încheie colaborarea cu noi este inexplicabil având în vedere că Vier Pfoten a investit bani din resurse proprii, eforturi și timp în acest proiect la solicitarea expresă a Primăriei. Am sterilizat peste 3.000 de câini cu și fără stăpân în cei doi ani de proiect în Sectorul 6 și nu putem înțelege o astfel de atitudine”, a declarat Anca Tomescu, din partea Vier Pfoten.
Răzvan Băncescu, coordonatorul ASPA a explicat că Vier Pfoten nu a raportat autorităţii situaţia nici unui câine pe care îi aveau în acel adăpost. ”Nici unul dintre câinii de acolo nu era înregistraţi. Nu aveau acte pe ei. Acei câini nu figurează nicăieri. Noi i-am luat de la acel adăpost şi acum li-i dăm înapoi, dar în adopţie, adică înregistraţi în evidenţele noastre. Oricum am aflat că doar 15- 17 sunt ai lor, restul fuseseră aduşi acolo de alte ONG-uri şi nu ştim exact câţi vor lua înapoi”, a declarat Băncescu.

Vezi aici video!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.