Proiectul păpuşilor gonflabile a început în 1940, după ce liderul SS Heinrich Himmler a constatat: „Cel mai mare pericol din Paris este răspândirea şi prezenţa ce nu poate fi controlată a prostituatelor – ele îşi agaţă clienţii în baruri, săli de bal şi în multe alte locuri. Este de datoria noastră să îi împiedicăm pe soldaţi să-şi rişte sănătatea de dragul unei aventuri”.
Hitler a aprobat personal planul prin care ordona fabricarea acelor păpuşi gonflabile, blonde cu ochi albaştri, care, atunci când nu erau umflate, erau suficient de mici pentru a încăpea într-un buzunar.

Prima „întâlnire” dintre soldaţii şi păpuşele s-a întâmplat pe insula Jersey, situată în apropiere de coastele Normandiei, aflată în acea perioadă sub ocupaţie nazistă. Aici s-a realizat „testarea” de către ostaşii care simţeau nevoia să se mai elibereze de… presiunea şi stresul cauzate de război.

Himmler a fost atât de impresionat, încât a ordonat 50 de astfel de păpuşi pentru propriile sale trupe.

Proiectul a fost anulat în 1942, după ce soldaţii germani au refuzat să ia cu ei pe front acele păpuşi, din cauza ruşinii pe care o resimţeau atunci când erau capturaţi de soldaţii britanici.

Proiectul secret al păpuşilor gonflabile, denumit „Borghild Project”, a fost descoperit de scriitorul Graeme Donald, în timp ce făcea cercetări pentru a descoperi istoria păpuşii Barbie, despre care se spune că ar fi fost inspirată de o păpuşă gonflabilă germană apărută după Al Doilea Război Mondial.

Potrivit acestui autor, atelierele unde erau fabricate păpuşile gonflabile naziste au fost distruse în timpul bombardării oraşului Dresda.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.