Explicatia e simpla: in urma cu mai multi ani, inainte de a se infiinta Accept, homosexualii autohtoni i-au cerut ajutorul pentru a pune bazele unei organizatii locale. Nu au primit niciodata un raspuns din partea lui. Elton John, un homosexual declarat, are la Washington o fundatie care militeaza pentru drepturile omului. Romanii i-au scris atunci, cand nu aveau un statut juridic, iar contactul a fost facut prin „Population Services International”, o firma ce lupta pentru o lume mai buna. Desi n-au declarat niciodata, ai nostri homosexuali n-au fost deloc incantati de gestul vedetei britanice. Asa ca la „Accept” nu se aude in aceste zile de nici o „plecare” in grup la concertul lui Elton John. De asemenea, nu s-a organizat nici o intrevedere cu acesta cu care sa se discute despre problemele homosexualilor romani. Si nici Elton John nu si-a manifestat aceasta dorinta.
„Elton John e cunoscut pentru interventiile pe care le face constant in favoarea sexului protejat. Fundatia Elton John ofera donatii in principal grupurilor vulnerabile la HIV/ SIDA, in Romania donatiile de aceasta natura mergand catre categoria cea mai afectata de catre pandemia HIV/SIDA, copii infectati in ultimii ani ai regimului Ceausescu. Nu au existat contacte directe intre Accept si Elton John ori fundatia lui. Accept recunoaste si admira insa eforturile lui Elton John de a educa intreaga societate cu privire la riscurile comportamentului sexual neprotejat, eforturi a caror rata de succes creste firesc pe masura importantei personalitatilor pe care le difuzeaza. Pentru comunitatea gay din Romania, Elton John este un model de autoasumare a orientarii sexuale, cu atat mai important cu cat lipsesc modele similare in Romania. Lipsa unor asemenea modele poate afecta dezvoltarea armonioasa si dezinhibata a tinerilor gay in principal, contribuind la agregarea cu dificultate a comunitatii gay, ca si a lipsei sale de vizibilitate in societatea romaneasca”, ne-a declarat diplomatic directorul executiv al Accept, Florin Buhuceanu. Elton John canta de mai bine de 30 de ani si a castigat, in tot acest timp, o multime de premii in lunga sa cariera. In turneul pe care il intreprinde prin lume Elton e insotit de iubitul sau oficial, David Furnish (40 ani), cu care va veni si la Bucuresti. Cei doi sunt impreuna de aproape zece ani. S-au cunoscut la o petrecere si se pare ca a fost dragoste la prima vedere. Impreuna au o firma de productie de filme intitulata „Rocket Pictures”.