Hoț prins în flagrant delict delict, urmărit de localnici

Vineri seară, în localitatea Arnad din Valle dAosta, Italia, doi hoți au pătruns într-o locuință din zona Sisan. Era în jurul orei 19.00 când unul dintre ei a fost surprins în flagrant delict în timp ce încerca să spargă un seif. Bărbatul a alertat poliția, dar și vecinii, care au ieșit cu zecile în stradă.

În momentul în care au realizat că au fost descoperiți, cei doi hoți au încercat să fugă. Aproximativ 50 de persoane au pornit pe urmele lor, determinare alimentată de lunile de spargeri repetate în zonă, care puseseră comunitatea în alertă.

Deși anterior oamenii se limitau la notificarea poliției, care nu reușise niciodată să-i oprească pe hoți, de această dată au intervenit direct.

Încolțit în pădure și bătut cu târnăcopul

Unul dintre hoți, un bărbat de 40 de ani care avea asupra lui bunuri în valoare de 5.000 de euro, a fost încolțit în pădure de localnici, care l-au bătut cu târnăcopul până i-au rupt pelvisul.

Potrivit publicației Fun Page, bărbatul va avea nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale. Între timp, complicele său rămâne de negăsit.

Forțele de ordine au intervenit ulterior și au îndemnat locuitorii la calm.

Autoritățile au deschis două anchete: una pentru identificarea celui de-al doilea suspect, iar alta pentru stabilirea responsabilității în agresarea hoțului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.