„În seara zilei de 16 ianuarie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, au depistat un bărbat de 24 de ani, având domiciliul în comuna Poroschia, județul Teleorman, urmărit național în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Arad”, se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.

Bărbatul, care a fost condamnat la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, a fost arestat imediat.

„Totodată, având în vedere că în locația de pe raza comunei Merișani, în care a fost depistat, se aflau mai multe persoane care organizaseră o petrecere privată, polițiștii au aplicat și patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19”, precizează IPJ Argeș.

Citeşte şi:

22% dintre cei înscriși pentru vaccinare sunt bolnavi cronici, dar numai 4,6% au fost programați de medicii de familie

Un șofer din Galați, cu permis de câteva zile, prins cu 122 km/h în localitate

VIDEO | Două judecătoare de la Curtea Supremă din Afganistan au fost împușcate mortal

Anamaria Prodan, confundată cu o prostituată la Londra! Dialog INCREDIBIL: „Aveți voi bani de mine? Vă cumpăr familiile!”
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan, confundată cu o prostituată la Londra! Dialog INCREDIBIL: „Aveți voi bani de mine? Vă cumpăr familiile!”
Diana Șoșoacă l-a lăsat fără cuvinte pe Victor Ciutacu. Replica halucinantă pe care i-a dat-o
Playtech.ro
Diana Șoșoacă l-a lăsat fără cuvinte pe Victor Ciutacu. Replica halucinantă pe care i-a dat-o
OMS ştie când va fi sfârşitul pandemiei. Hans Kluge: "Cel mai rău scenariu s-a încheiat"
Observatornews.ro
OMS ştie când va fi sfârşitul pandemiei. Hans Kluge: "Cel mai rău scenariu s-a încheiat"
Horoscop 25 februarie 2021. Fecioarele încep o perioadă cu mai puține turbulențe în relația de cuplu
HOROSCOP
Horoscop 25 februarie 2021. Fecioarele încep o perioadă cu mai puține turbulențe în relația de cuplu
O tânără și-a făcut cel mai controversat tatuaj din pandemie, pe mână. A fost nevoită să poarte numai bluze cu mânecă lungă
Știrileprotv.ro
O tânără și-a făcut cel mai controversat tatuaj din pandemie, pe mână. A fost nevoită să poarte numai bluze cu mânecă lungă
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Telekomsport
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Cum să vinzi și să cumperi în siguranță pe OLX (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să vinzi și să cumperi în siguranță pe OLX (Publicitate)