?i inghite pamantulMai multe case si drumuri din judetele Mehedinti, Buzau si Vrancea au fost afectate de alunecari de teren. Din cauza ploilor si a topirii zapezilor, pamantul s-a inmuiat si a luat-o la vale.


Mehedinti. Cinci familii din Drobeta-Turnu Severin au ramas de joi seara  izolate, dupa ce strada pe care locuiesc s-a surpat. Odata cu strada, si terenul de sub case a luat-o la vale, iar oamenii sunt pe punctul de a-si parasi locuintele. “O sa murim aici ca sobolanii inghititi de pamant. De cand a inceput alunecarea, mie mi-a fost frica sa mai intru si in casa, poate pica pe mine”, spune speriata Aurelia Bita.

Vrancea. In localitatea Valcele, doua case au fost distruse si alte trei avariate, joi noapte, din cauza unei alunecari de teren provocate de ploi si de topirea zapezii.  Patru persoane din cele doua locuinte distruse au fost evacuate, iar localnicii din celelalte trei case avariate s-au mutat in anexe gospodaresti.

Buzau. Drumul de acces al turistilor catre Vulcanii Noroiosi s-a surpat pe o portiune de 20 de metri, tot din cauza unei alunecari de teren. Adancimea gropii formate este de 1,5 metri, astfel ca ieri s-a circulat pe un singur sens. l Alin Ghiciulescu, Daniel Mihai

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
“Durere mare, peste firea omenească”. Georgel, pompierul călcat de autospecială, condus pe ultimul drum.Sicriul învelit în drapel, cărat de colegi într-o tăcere adâncă
Observatornews.ro
“Durere mare, peste firea omenească”. Georgel, pompierul călcat de autospecială, condus pe ultimul drum.Sicriul învelit în drapel, cărat de colegi într-o tăcere adâncă
Horoscop 22 mai 2022. Săgetătorii se simt revoltați de anumite aspecte din comportamentul celor din anturajul lor
HOROSCOP
Horoscop 22 mai 2022. Săgetătorii se simt revoltați de anumite aspecte din comportamentul celor din anturajul lor
O femeie din Prahova a fost lovită cu toporul în cap, chiar de ziua ei, de nepoata pe care o crescuse. Ce a făcut apoi agresoarea
Știrileprotv.ro
O femeie din Prahova a fost lovită cu toporul în cap, chiar de ziua ei, de nepoata pe care o crescuse. Ce a făcut apoi agresoarea
"Putin l-a numit succesor pe el". Ucraina a găsit raportul secret al Rusiei. Următorul lider de la Kremlin a luat deja primele decizii în plin război
Orangesport.ro
"Putin l-a numit succesor pe el". Ucraina a găsit raportul secret al Rusiei. Următorul lider de la Kremlin a luat deja primele decizii în plin război
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“