Iași, ”Capitala Istorică a României”; Proiect PSD, depus în Parlament

Comentează

Iași ar putea primi denumirea de Capitală Istorică a României, în anul Centenarului Marii Uniri. Propunerea legislativă a fost depusă în Parlament, de un grup de parlamentari PSD și urmează să intre în dezbaterea Senatului, în toamnă. 

Potrivit inițiatorilor, se cuvine deci ca, în an centenar, sa completăm recunoașterea statutului lașiului prin instituirea sa ca și Capitală Istorică a României.

”Orașul Iași se numără printre cele mai vechi și mai importante asezări ale țării, în care a pulsat mereu, puternic, o autentică viață românească. Capitala de netăgăduit a Moldovei, orașul a dat patrimoniului național inestimabile valori materiale si spiritual, a Tnscris in istoria tarii pagini glorioase, ramase durabil in constiinta. Este cel mai istoric oraș al țării, cu un patrimoniu deosebit, cum nu gasești poate m nici un alt ora§ romanesc. lasiul este al doilea oras ca marime al Romaniei. Pe langa importantul rol administrativ, lasiul și-a capatat si un faimos rol cultural dar si un important nucleu religios”, spun parlamentarii.

 Aceștia afirmă că trebuie se înțelegem ce Unirea Principatelor s-a realizat în primul rând prin jertfă de suflet a Românilor de peste Milcov, cu încrederea ce întregul stat nou format va cunoaște o dezvoltare unitare, în care lasiul și întreagă Moldova nu vor fi eclipsate.

”De atunci, istoria lașiului a cunoscut perioade de decădere, dar și de streiucire, mai ales în plan cultural și spiritual. Anul acesta s-au împlinit 100 ani de la purtarea eroicelor lupte de la Oituz, Meresti și Merasesti. România, restrânse teritorial doar de la munți la Prut și de la Botoșani la Galați”, mai spun aleșii.

În anul 2008, Iasiul a celebrat 600 de ani de atestare istorică

”Clădit pe un puternic patrimoniu cultural și ecumenic, reprezentat de un număr major de mânăstiri, palate și statui, orașul are un mare potențial turistic fiind practic o comuniune de repere în care fiecare vizitator poate întelege spiritualitatea și importantă națiunii române. Centru de spiritualitate creștin-ortodoxă, admirabilul edificiu Catedrală Mitropolitană din Iași este totodată cel mai mare loc de pelerinaj din țara noastră”, se mai arată în expunerea de motive.

Aleșii precizează că, pentru completarea datoriei morale și istorice a națiunii române față de orașul sacrificiului fondator, se cuvine instituirea, printr-un gest firesc de recunoaștere, a statutului de capitală istorică pentru orașul Iași.

”Avem această datorie de onoare, în an centenar”, spun parlamentarii

Proiectul este semnat de parlamentarii:Benea Adrian-Dragoș - senator PSD; Lupu Victorel - senator PSD; Pănescu Doru-Adrian - senator PSD; Smarandache Miron-Alexandru - senator PSD; Toma Vasilică - senator PSD; Axinte Vasile - deputat PSD; Cîtea Vasile - deputat PSD; Ciuhodaru Tudor - deputat PSD; Dunava Costel Neculai - deputat PSD; Floroiu Ionel - deputat PSD; Gavrilă Camelia - deputat PSD; Ilişanu Claudiu-Augustin - deputat PSD; Macovei Silviu Nicu - deputat PSD; Şotcan Theodora - deputat PSD; Şova Lucian - deputat PSD; Vlase Petru Gabriel - deputat PSD.

Trei autobuze în culorile tricolorului au fost vizitate de locuitorii Iașului și vor porni într-o caravană prin țară, dar și în Republica Moldova și Ucraina.

Proiectul din anul Centenarului a fost elaborat de Primăria Iași iar autobuzele găzduiesc un muzeu despre momentele semnificative ale istoriei României Mari. ”Caravana Unirii” vor circula până pe 1 decembrie.

Proiectul este realizat de Primăria Municipiului Iaşi în colaborare cu Compania de Transport Public Iaşi, Asociaţia TramClub Iaşi, Atelier Spre, cu sprijinul Universităţii Naţionale de Artă „George Enescu“ Iaşi, Facultatea de Arte Vizuale şi Design.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
gara-de-nord-eli-driu-p-159
10:53
Trenul internațional Viena – București Nord își modifică orarul în Ungaria până în decembrie din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară maghiară
Antonio Momoc, profesor de comunicare la Universitatea din București, trainer de vorbire în public
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Nicușor Dan, la nuntă, dar nu şi la consultările pentru premier după protest. Ce spun gesturile lui?
MONDEN
Imagini de la nunta Franciscăi și a lui TJ Miles
11:20
Imagini de la nunta Franciscăi și a lui TJ Miles. Au făcut și botezul în aceeași zi
Mirela Zeta
Exclusiv
11:14
De ce nu mai apare Mirela Zeța pe micul ecran: „A fost o alegere conștientă”
POLITIC
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
18 sept.
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Parlamentul României
ExclusivInterviu
18 sept.
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Ultimele știri
12:53
Donald Trump a promulgat legea care extinde masiv sancțiunile împotriva Rusiei. Vizați: giganții din energie, industria de apărare și „flota fantomă”
12:44
Prima minivacanță din noul an școlar. Când vor avea elevii un weekend prelungit
12:31
Diana Șucu, reacție după golul marcat de fiul său pentru Rapid: „În Giulești îi verificăm certificatul de naștere”
12:10
Câți oameni s-au uitat la Vocea României. Concurenți noi au intrat în echipele antrenorilor
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
09:10
Uber, obligată să plătească 40 de milioane de dolari familiei unei tinere ucise după ce șoferul a dat-o jos din mașină și a lăsat-o pe autostradă
18 sept.
Cel mai bun parc de distracții din lume e din Europa. Europa-Park câștigă Golden Ticket Award pentru a 11-a oară
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
 O bandă de delimitare a poliției izolează locul unei infracțiuni pe un trotuar
12:09
Rata infracționalității a crescut cu peste 10% în prima jumătate a anului, într-o destinație de vacanță tot mai vizitată de români
Femeie în vârstă, pensionară, ținând în mână un portofel de piele gol
09:45
O pensionară din Croația și-a cheltuit aproape toată pensia pentru un sejur de 10 zile la mare: „Aveam tot ce îmi trebuia, mai puțin costum de baie”
Salata Dakos- cum se prepară rețeta grecească
07:30
Salata Dakos - rețetă tradițională din Creta
Asistentul virtual al unei bănci din România l-a numit „idiot” pe un client. Sursă foto: Getty Images
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Palatul „Maurice Blank”, o bijuterie amandonată din București
Reportaj
10:00
Palatul de 4,4 milioane de euro care se prăbușește în centrul Bucureștiului. A fost ambasada SUA timp de 70 de ani și zace de un deceniu fără cumpărător
O persoană adăpostindu-se sub o umbrelă cu buline în timp ce merge pe trotuar pe o ploaie torențială, lângă fațada unei clădiri istorice.
07:49
Vine frigul în România. Elena Mateescu, director ANM, anunță că miercuri ar putea fi cea mai rece zi a săptămânii viitoare: „Temperaturile vor scădea în toată ţara”
Iulian Tănase
ExclusivAnaliză
07:00
Criminal în serie, condamnat pentru un omor recunoscut după 20 de ani. De ce a mărturisit că a ucis-o pe femeia căutată de poliție
Mai multe biciclete în zona specială pentru depozitare
18 sept.
Biciclete electrice furate din Franța, aduse în România ca să fie vândute. Prejudiciu de 130.000 de euro: „Am văzut că este atât de ușor”
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”