În ciuda teoriilor ştiincifice cu care a revoluţionat lumea, Hawking a avut rezultate slabe la învăţătură. La vârsta de 9 ani, notele sale erau printre cele mai slabe din clasă. Apoi cu puţin efort a reuşit să devină un elev mediocru. Nu era preocupat să îşi piardă timpul învăţând, însă era fascinat de felul în care funcţionau lucrurile, fapt pentru care demonta ceasurile sau radiourile, pentru a le vedea mecanismul, însă nu reuşea să le asambleze la loc. Totuşi, profesorii şi colegii lui părea că au înţeles că au printre ei un geniu, poreclindu-l „Einstein”. Însă, performanţele sale mediocre l-a învăţătură i-au dat bătăi de cap, în momentul când trebuia să dea la facultate. Tatăl său voia să îl trimită la Oxford, însă pentru acest lucru Stephen trebuia să câştige o bursă, pentru că nu aveau suficienţi bani. Cu toate acestea, el a reuşit să treacă toate examenele, la fizică reuşind să ia nota maximă.

Urăşte biologia

Deşi Hawking avea înclinaţie spre materiile exacte, tatăl său Frank  îşi dorea ca acesta să devină medic şi spera să urmeze medicina, obligându-l să înveţe biologia, materie pe care Stephen o considera „prea inexactă şi prea descriptivă”. Pentru acest motiv, aceasta materie nu era trecuta pe placul lui Hawking, de multe ori fiind în pragul de a rămâne corijent la această disciplină.

De ce este pierderea animalului de companie atât de dureroasă: „Aici zac rămășițele celui care posedă frumusețe fără vanitate și putere fără insolență”
Recomandări
De ce este pierderea animalului de companie atât de dureroasă: „Aici zac rămășițele celui care posedă frumusețe fără vanitate și putere fără insolență”

A făcut canotaj

Deşi nu avea o constituţie atletică, Hawking a fost cooptat în echipa de canotaj a universităţii Oxford. Acest lucru i-a adus popularitate, însă şi o „gaură” în catalog, pentru că  notele sale scădeau direct proporţional cu timpul pe care îl petrecea la antrenamente.

A învins moartea la vârsta de 21 de ani

După ce a absolvit facultatea,  Hawking a început încet să prezinte simptome de tremurat şi de neîndemnare. Familia lui a început să îşi facă griji şi l-a rugat să meargă să îl vadă un doctor. Însă, înainte să le urmeze sfatul, Stephen a participat la o petrecere de Anul Nou , unde a cunoscut-o pe viitoare lui soţie, Jane Wilde, care s-a declarat cucerită de simţul umorului şi personalitatea lui independentă. O săptămână mai târziu, acesta a împlinit 21 de ani şi s-a internat într-un spital, unde i s-au făcut mai multe analize şi după două săptămâni de investigaţii, a fost diagnosticat cu scleroza laterală amiotrofică, o boală neurologică, care duce la pierderea controlării muşchilor. Atunci medicii i-au spus că mai are doar câţiva ani de trăit. Fiind internat in spital, el a văzut cum a murit un tânăr bolnav de leucemie, ceea ce l-a făcut să se gândească la faptul că alţi oameni sunt mult mai bolnavi ca el, aşa că a hotărât să învingă boala. Astfel, el a devenit mai optimist şi a început să se întâlnească cu Jane, cu care s-a logodit câteva luni mai târziu, spunând că logodna i-a dat un motiv să trăiască.

Reportaj dintr-o călătorie pentru o inimă sănătoasă. Sute de copii zboară anual la o clinică din Italia, unde medicii le oferă șansa pe care nu o au în România
Recomandări
Reportaj dintr-o călătorie pentru o inimă sănătoasă. Sute de copii zboară anual la o clinică din Italia, unde medicii le oferă șansa pe care nu o au în România

A scris cărţi pentru copii

Hawking a scris împreună cu fiica sa, Lucy, cărţi pentru copii. În 2007, ei au colaborat pentru a scrie „George’s Secret Key to the Universe.” Cartea, o poveste de ficţiune, despre un băiat, pe nume George, este menită să explice copiilor concepte ştiinţifice dificile, cum ar fi găurile negre şi originea vieţii, fiind gândită ca prima dintr-o trilogie. În 2009 a apărut următoarea carte, sub titlul „George’s Cosmic Treasure Hunt”.

Nu a luat niciodată premiul Nobel

În lunga sa carieră în fizică, Hawking a primit o mulţime de premii şi distincţii, însă niciodată nu a luat premiul Nobel, deşi îl aşteaptă de 12 ani. Mai mult chiar, în 2009 a fost premiat de preşedintele SUA, Barack Obama, primind medalia pentru Libertate.

Atacată în bar de cinci persoane care nu știau că este campioană la box. Neașteptat ce a urmat
GSP.RO
Atacată în bar de cinci persoane care nu știau că este campioană la box. Neașteptat ce a urmat
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce s-a întâmplat cu fosta soție a lui Adrian Sârbu, după ce era odinioară cea mai invidiată femeie. Poze rare cu ea, la 55 de ani
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu fosta soție a lui Adrian Sârbu, după ce era odinioară cea mai invidiată femeie. Poze rare cu ea, la 55 de ani
Fratele lui Smiley s-a căsătorit! Cine e Mariana, soția lui, și ce rochie a ales pentru cununie
LIBERTATEAPENTRUFEMEI.RO
Fratele lui Smiley s-a căsătorit! Cine e Mariana, soția lui, și ce rochie a ales pentru cununie
Poliția a identificat două dintre cele opt persoane care s-au înecat încercând să treacă ilegal din Canada în SUA
Observatornews.ro
Poliția a identificat două dintre cele opt persoane care s-au înecat încercând să treacă ilegal din Canada în SUA
O femeie a murit, iar soțul ei este în comă după ce au mâncat pește. Ce au descoperit autoritățile
Știrileprotv.ro
O femeie a murit, iar soțul ei este în comă după ce au mâncat pește. Ce au descoperit autoritățile
Cât de des ar trebui să faci duș, de fapt. Sunt persoane care nu trebuie să se spele zilnic
FANATIK.RO
Cât de des ar trebui să faci duș, de fapt. Sunt persoane care nu trebuie să se spele zilnic
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Unica.ro
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Horoscop 2 aprilie 2023. Taurii ar fi bine să aleagă activități mai puțin stresante și chiar să-și permită un interval generos de odihnă
HOROSCOP
Horoscop 2 aprilie 2023. Taurii ar fi bine să aleagă activități mai puțin stresante și chiar să-și permită un interval generos de odihnă