Dumitru Prunariu nu crede că mâine va avea loc apocalipsa. "Este adevărat că, din informaţiile transmise, calendarul maya are nişte perioade, pe care mayaşii le consideră de transformare spirituală, dar nu are nicio tangenţă cu calamităţile sfârşitului lumii aşa cum a fost prezentată perioada. E o speculaţie comercială care duce la profit mare pentru numeroase categorii de comercianţi, începând de la cei care furnizează mâncare până la mass-media", a spus Dumitru Prunariu pentru Mediafax.
Născut la Braşov pe 27 septembrie 1952, Dumitru Prunariu este primul cosmonaut român. Pe data de 14 mai 1981, acesta a devenit primul şi singurul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic după ce a participat la misiunea Soiuz 40, din cadrul programului spaţial "Intercosmos".
„De mic copil mi-am dorit să zbor. Închideam ochii şi simţeam că plutesc peste munţi, văi, descopeream lumi noi. M-au fascinat întotdeauna abisul albastru, înălţimile infinite. În final, am ajuns să zbor în Cosmos. Visele împlinite sunt ca un cerc de lumină pe trunchiul vieţii, o iradiere benefică. În cosmos, universul tău apropiat nu mai este reprezentat de casă, stradă, vecini, ci de însăşi planeta natală. Pământul, pe lângă dimensiunea fizică pe care o poţi aprecia direct, la adevărata ei valoare şi măreţie, are şi o puternică dimensiune morală. Dintr-un zbor cosmic te întorci mult mai stăpân pe tine, mai matur, mai apropiat de oameni şi de natură, cu o viziune mult mai globală a fenomenelor şi activităţilor terestre. Cu toate că nu eşti singur în aparatul de zbor, singurătatea, acolo sus, e destul de puternică. Te simţi dintr-o dată rupt de ambientul tău natural, în care te-ai născut şi dezvoltat", a povestit comonautul experienţa sa care a durat 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute.
De profesie inginer aeronautic, Dumitru Prunariu a fost pe rând ofiţer inginer în cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare, şef al Aviaţiei civile române, preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române, ambasador al României în Federaţia Rusă, preşedintele Consiliului de ne-militarizare a spaţiului cosmic din cadrul ONU. În prezent are gradul de general maior (cu 2 stele) în rezervă.
Sursă: Mediafax