Sute de producători, importatori și distribuitori de mobilă din România, Polonia, Turcia, Italia, Ungaria, Grecia, Macedonia, Germania, Republica Moldova și Serbia, s-au adunat  la târgul anual de mobilă, BIFE-SIM 2016, ajuns la cea de-a 25-a ediție și au adus cu ei unele dintre cele mai reușite piese de mobilier.

Printre acestea am descoperit o foarte drăguță și utilă măsuță  pentru  living și nu numai, al cărui blat se poate ridica, iar sub el – în spații special amenajate – se pot depozita sticle de vin, dar și alte obiecte pe care nu doriți să le tineți la vedere.

GABI8402

Tot aici am descoperit și un dulap- modelul soldat – care imită perfect cabinele telefonice din frumoasa capitală a Angliei.

GABI8423

O altă piesă de mobiler care ne-a atras atenția a fost un leagăn de interior cu perne lila, ale carui brațe erau îmbrăcate în flori. Leagănul se poate executa la comandă în orice mărime și se poate amplasa în living, camera copiilor sau dormitor.

GABI8468

Totodata, ne-au atras atenția și câteva accesorii pentru bucătărie, unele dintre ele fiind încastrate chiar în mobilier.  Printre acestea se număra insula de bucătărie cu blat de porțelan, cu inductor integrat – cu alte cuvinte un aragaz ascuns, ideal pentru spațiile deschise, dar și o chiuvetă de bucătărie – water station-  în forma rotundă, care are în componență  tocător, sită și alte elemente necesare, la care pot sta lejer trei-patru persoane  și care este o minune pentru o bucătărie spațioasă.

GABI8441

GABI8456

BIFE-SIM și-a deschis porțile miercuri și le va închide duminică la ora 16:00. Prețul unui bilet de intrare este de 10 lei, iar copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și persoanele instituționalizate beneficiază de intrare gratuită.

Foto: Gabriel Pătruț

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.