Nu mai e mult până va începe sezonul vacanţelor de vară. Unii vor lua calea străinătăţii, dar alţii vor alege să rămână în ţară, căutând locuri frumoase pentru relaxare. Iar dacă drumul vă va duce în anumite zone de la noi, Libertatea vă propune să vă gândiţi şi la posibilitatea de a admira şi, cine ştie, chiar a încerca puterea pe care se spune că ar avea-o icoanele făcătoare de minuni. Astăzi vă prezentăm cele mai cunoscute 22 de astfel de icoane existente în România şi răspândite prin toată ţara. Deci, foarte posibil, şi pe traseul uneia dintre destinaţiile voastre de vacanţă.
| Icoana Maicii Domnului – Mănăstirea Nămăieşti, jud. Argeş | Icoana Maicii Domnului – Mănăstirea Trivale, jud. Argeş | Icoana Maicii Domnului – Biserica Colţea, Bucureşti |
![]() |
![]() |
|
| Tradiţia spune că icoana a fost pictată chiar de Sfântul Evanghelist Luca. A fost înrămată în argint, în anul 1798. Este renumită pentru ajutorul dat femeilor care se roagă la ea în speranţa că vor putea avea copii, pentru vindecările miraculoase ale unor afecţiuni grave, dar şi pentru aplanarea conflictelor familiale. | Povestea icoanei spune că ea a fost găsită, în 1930, în podul bisericii, de preotul paroh Dumitru Georgian, după ce acestuia îi apăruse în vis chiar Maica Domnului, care i-ar fi spus unde se află. A fost restaurată şi îmbrăcată în argint, vechimea ei fiind estimată la două sute de ani. | Donată bisericii în anul 1786 de domnitorul Nicolae Mavrogheni, icoana cu ferecătură lucrată manual, din argint poleit cu aur, poate fi admirată în partea din stânga catapetesmei. |
| Icoana Sfântului Antonie cel Mare – Biserica “Buna Vestire”, Bucureşti | Icoana Maicii Domnului – Biserica Olari, Bucureşti | Icoana Sf. Mina – Biserica Sf. Mina, Bucureşti |
![]() |
![]() |
![]() |
| În urma incendiului din 1847, biserica a ars în întregime, singurul lucru care s-a păstrat fiind tocmai icoana Sfântului Antonie cel Mare, care de atunci a devenit patronul acestui lăcaş de cult, alături de Maica Domnului. | A fost adusă în biserică de preoţii refugiaţi de la Mănăstirea Arnauchiul, din Turcia, prin anul 1810. În 1864 i s-a schimbat ferecătura de argint aurit, cea nouă având pe margini 24 de mici medalioane care ilustrează minunile săvârşite de Maica Domnului. | În anul 1847, când un incendiu a mistuit o parte din Bucureşti, a ars în întregime şi Biserica Sf. Mina, dar icoana Marelui Mucenic Mina a rămas intactă în catapeteasmă, în mijlocul flăcărilor. E de mare ajutor pentru femeile ce vor a se căsători, dar şi pentru păgubiţii de orice fel. |
| Icoana Maicii Domnului – Biserica Doamnei, Bucureşti | Icoana Maicii Domnului – Biserica “Mihai Vodă”, Bucureşti | Icoana Maicii Domnului – Biserica Icoanei, Bucureşti |
![]() |
![]() |
![]() |
| Icoana, a cărei provenienţă este necunoscută, o reprezintă pe Maica Domnului în veşmânt negru şi este realizată în stil apusean. Este renumită pentru vindecările trupeşti şi sufleteşti. | Icoana are o vechime considerabilă, datând cel puţin din vremea domniei lui Mihai Viteazul, când a fost adusă de la muntele Athos de către monahul Ioan pe cheltuială proprie, ca un semn de mulţumire faţă de domnitorul român. Se spune că ajută femeile să rămână însărcinate şi să nască uşor. | Conform tradiţiei, acum câteva secole, un trecător a aţipit în parcul aflat pe locul actualei biserici. Trezindu-se, a văzut icoana cu chipul Maicii Domnului, care i-a cerut să ridice o biserică acolo. E unica icoană care pare a vorbi cu cel care se roagă la ea. |
| Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Biserica Zlătari, Bucureşti | Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Mănăstirea Putna, jud. Suceava | Icoana Sf. Parascheva – Biserica Sf. Gheorghe Nou, Bucureşti |
![]() |
![]() |
![]() |
| A fost adusă în 1987 de preoţimea strămutată la Zlătari de la Biserica Bradului, care urma a fi demolată. Este îmbrăcată în foiţă de argint, lucrată manual, şi datează din 1826. E renumită pentru ajutorul dat împotriva farmecelor, a vrăjilor şi a blestemelor. | A fost adusă, după cum spune tradiţia, de către Doamna Maria de Mangop, soţia domnitorului Ştefan cel Mare, în anul 1472, din Constantinopol. Este onorată în fiecare an, pe data de 2 iulie, ziua de pomenire a Sfântului Voievod Ştefan. | Această icoană e vestită pentru miracolele înfăptuite. Ea provine din fosta biserică Sf. Vineri – dărâmată în timpul comuniştilor -, motiv pentru care nu figurează în istoricul bisericii. Se spune că vindecă boli şi ocroteşte contra pericolelor de moarte. |
| Icoana Maicii Domnului – Biserica Madona Dudu, jud. Dolj | Icoana Maicii Domnului – Biserica Letca Nouă, jud. Giurgiu | Icoana Maicii Domnului – Sf. Mănăstire Căldăruşani, jud. Ilfov |
![]() |
![]() |
![]() |
| Se spune că, pe la sfârşitul Evului Mediu, un negustor a găsit icoana într-un dud. Când a încercat să o vândă, aceasta a dispărut. Negustorul a găsit-o în acelaşi loc şi a vrut s-o dăruiască, dar a dispărut iar. Găsind- o a treia oară, a hotărât să ridice biserica. | Cu o vechime de peste două secole, icoana a început să lăcrimeze în urmă cu câţiva ani. Mai întâi au curs bobiţe de mir din ochiul stâng al Maicii Domnului, apoi, timp de câteva zile la rând, au curs şuvoaie de mir din ambii ochi. | În anul 1940, când Basarabia a fost invadată de ocupanţii sovietici, călugării de la Mănăstirea Dobrusa, din jude- ţul Socola, conduşi de stareţul lor, s-au refu- giat la Căldăruşani, aducând cu ei şi icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni. De atunci, ea a rămas aici. |
| Icoana Maicii Domnului – Mănăstirea Pasărea, jud. Ilfov | Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Mănăstirea ţigăneşti, jud. Ilfov | Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Mănăstirea Durău, jud. Neamţ |
![]() |
![]() |
![]() |
| Se spune că preotul slujitor de la Mănăstirea Pasărea ar fi primit de trei ori, în vis, îndemnul de a merge într-un loc anume pentru a lua icoana şi a o aduce în mănăstire. În prezent, icoana este aşezată la loc de cinste în biserica mare, fiind vizitată de mii de credincioşi. | Tradiţia spune că icoana făcătoare de minuni ocroteşte mai ales mamele şi copiii. Un miracol s-a întâmplat când un incendiu izbucnit în apropiere ajunsese la porţile mănăstirii. Maicile au ieşit cu icoana în mâini, iar vântul şi-a schimbat direcţia. | Conform tradiţiei, icoana cea mare, argintată, a Maicii Domnului ar fi fost realizată în secolul al XVIII-lea. Tot din acea perioadă se spune că ar data şi primele minuni săvârşite de această icoană de o frumuseţe deosebită. |
| Icoana Maicii Domnului – Mănăstirea Neamţ, jud. Neamţ | Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Mănăstirea Ghighiu, jud. Prahova | Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Mănăstirea Pissiota, jud. Prahova |
![]() |
![]() |
![]() |
| După ce icoana a stat în Imperiul Bizantin, la Constantinopol, timp de 555 de ani, în anul 1400 este trimisă Mitropolitului Iosif, de către Patriarhul Metodie şi de împăratul Ioan Paleologu, pentru a o proteja de persecuţiile împotriva sfintelor icoane. | În 1958 a fost adusă din Siria, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, de episcopul Vasilios Samaha. Se spune că icoana i-a cerut Preafericitului Patriarh Teoctist, în vis, să o ducă la Ghighiu. E cunoscută sub numele de Siriaca. E de mare ajutor femeilor ce vor să aibă copii, dar şi pentru sănătate. | Icoana, zugrăvită pe lemn de stejar, a fost pictată de portretistul Eustaţiu Stoienescu, în prima jumătate a secolului trecut. Chiar dacă maniera de realizare nu este cea clasică, bizantină, ea impresionează atât prin puterea harului ei, cât şi prin senzaţia că ochii Maicii Domnului te urmăresc, indiferent de unde ai privi icoana. |
| Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Mănăstirea Dintr-un Lemn, jud. Vâlcea | ||
|
|
Nu sunt cunoscute cu exactitate date despre autorul acestei icoane, anul realizării sau condiţiile în care a ajuns la mănăstire. Se spune că icoana a fost descoperită în trunchiul copacului din care a fost ridicată Biserica Dintr-un Lemn. De asemenea, se crede că această icoană e o reproducere după originalul atribuit Evanghelistului Luca. | |
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e70998b3cb0f8c9d8247d4419aa6c66a.jpg)
Viva.ro
Răspunsul lui Ilie Bolojan i-a lăsat mască și pe reporteri. A fost întrebat de partenera lui de viață, Ioana Fâșie, iar ce a urmat a generat un val de reacții
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d25059b7bbc87b3665b6a844a6a5efbd.jpg)
Unica.ro
La 2 ani de la superba nuntă, încă un cuplu celebru din România divorțează! Celebrul politician și soția lui și-au spus adio! „Da, este adevărat”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_75572df65df55a3cbecd9480e6973a59.jpg)
Elle.ro
Despărțire neașteptată în showbiz-ul din România! Se logodiseră în urmă cu aproape doi ani, însă acum au decis să pună capăt poveștii lor de dragoste
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82e67b24ee73a1dd3f306bcf56b4fd09.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Gata, nu se mai ascund, e cuplul momentului în România! A ieșit soarele și pe strada ei, iar lui i-a pus Dumnezeu mâna în cap! Felicitări, să fiți fericiți! Că frumoși sunteți!
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3ac3da4ae20e1dfa6b73b27fe4febf1a.png)
Avantaje.ro
Cum arată vedeta noastră, după ce și-a făcut lifting facial: „Am purtat ochelari de soare în casă să nu sperii copiii”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7275f7186b39cdb38d496f96902b1055.jpg)
Tvmania.ro
„Mihaela Rădulescu, mărturisire șocantă: «Am primit cenușa lui într-o cutie!» Ce s-a întâmplat după moartea lui Felix
Știri România
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4a5e2ac3025399ad14013f47ca63a289.jpg)
Elle.ro
Sorin Gonțea, transformare impresionantă la un an de la divorțul de Daiana Anghel. Cum arată acum fostul concurent de la Power Couple. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
Viva.ro
E informația momentului în politică! A dat cărțile pe față, în sfârșit...Nu mai este niciun dubiu, iar ce se întâmplă în politica românească e de nedescris. Ce tocmai a făcut Sorin Grindeanu, liderul PSD
![Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7dc0d59fb9bafa175076db194a82b9c0.jpg)
TVMania.ro
Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5297abada4cc85ded96e9e09e39ef80c.jpg)
ObservatorNews.ro
Comuna cu 7.000 de locuitori care are atât de mulți bani încât nu știe ce să facă cu ei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_e2f04d7879016b68b14fd729c18db5ed.webp)
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Încă un afacerist cunoscut a plecat fulgerător! Fost acționar TV la una dintre cele mai cunoscute televiziuni România, mort la doar 60 de ani!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_1aaa88b084f656e54defd7d056a2a0f6.jpg)
Mediafax.ro
Se schimbă harta Europei? Țările care bat la ușa UE după 13 ani de pauză
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
StirileKanalD.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
Wowbiz.ro
Vești tot mai triste despre Joe Biden. Fiul fostului președinte confirmă că boala a avansat: „Cancerul s-a răspândit și îi provoacă dureri”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
Wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_e601ac1316476b00aa6f82ff6a09172b.webp)
Redactia.ro
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5ec516ddce90e849022d20df54d52e57.jpg)
KanalD.ro
Șapte persoane și-au pierdut viața după ce un adolescent a deschis focul într-o școală din Thailanda. Și-ar fi împușcat bunicii și mai mulți profesori





















:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_cfb97917dc0a661e429b093b0821acb4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_589b13a9a0cfe61875c0f72f50448625.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/crin-antonescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/moodys-rating-romania-baa3-perspectiva-negativa-1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3462d74681ff1698f7764dba782113af.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_78da499df7a299092d7ef9a9ff1454f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d10767ea1d2b27ca5d6671c5248e2bc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gabriela-cristea-si-taviclonda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dragos-bucur-si-dana-nalbaru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f6dbe6e7f63cdddac33bb5e19ab66799.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a48dc3511a1fab368ce16e12b1163fa1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/politicieni-in-parlament-voteaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f230c3ffa6138459332e5648f7a5fbd0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/frauda-cazare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sorina-ispas-medic-diabetolog-care-a-slabit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/foto-ilustrativ-spf-profimedia-3-scaled-e1783514748899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/dior-spa-taormina-sicilia-wellness-grand-hotel-timeo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/trib.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-scapi-de-tantari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/presa-franceza-de-cafea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/storuri-albe-ferestre-sufragerie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/vantul-solar-schema-grafica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicolae-ceausescu-in-vizita-pe-santierul-centralei-nucleare-de-la-cernavoda--sursa-foto-agerpres-romania-libera-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/a2-autostrada-soarelui.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/canicula-romania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ambulanta-cluj-atacata.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/batalla-de-mborore--sursa-canal12misiones-com.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sef-prost-shutterstock683157994-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/rich-and-poor-in-romania-shutterstock2763283643-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.