A fost minune? Sau a fost imaginatia oamenilor care au nevoie de minuni, acum mai mult decat oricand, pentru a accepta toate nenorocirile care le-au cazut pe cap – inundatii, incendii ori ticalosia semenilor? In comuna 23 August, judetul Constanta, o icoana a plans cu lacrimi de mir, adunand in jurul zidurilor ridicate cu mai putin de doi ani in urma o multime de credinciosi, unii veniti chiar din Bucuresti, pentru a se ruga la “icoana facatoare de minuni”.


Dincolo de placuta care marcheaza iesirea din comuna 23 August, la doi kilometri de sosea, se ridica Manastirea Sf. Nicolae si Sf. Bretanion. Aici, in urma cu o saptamana, o icoana veche de 150 de ani, infatisand-o pe Maica Domnului cu pruncul Iisus in brate, a varsat lacrimi de mir.


“Am auzit si eu de icoana asta”, ne spune Sofia Frasineanu, abia ferind din calea vantului un morman de tulpini uscate de cucuta, pe care tocmai le-a cules pentru foc. “La manastire eu n-am avut timp sa ma duc, sa vad icoana, dar mi-a spus o vecina. Cica dintr-un ochi curge mir, iar din altul curge sange”.


De la tanti Sofia aflam si povestea manastirii. “Acum vreo trei ani au venit aici doi calugari. Mai intai au locuit intr-un vagon, apoi intr-un cort. Mult mai tarziu au ridicat biserica, dar usor nu le-a fost. Au avut probleme cu pamantul, le-a ars troita din fata bisericii. Acum, poate ca de aceea a plans icoana, ca sa puna capat tuturor necazurilor. Pentru ca icoanele plang de rautatea oamenilor”.


In curtea manastirii, cateva masini cu numere de Constanta si de Bucuresti stau marturie valului de simpatie care a coplesit lacasul sfant de cand s-a raspandit zvonul ca aici o icoana a varsat lacrimi de mir. “Noi venim aici de mult, pentru ca ne gasim linistea sufleteasca”, ne spune zambind Iosif Dumitru, de 38 de ani, din Bucuresti.


La icoana Maicii Domnului, pictata de mesteri iconari rusi, oamenii se inchina si aprind lumanari. “Sambata noaptea am vazut picurand mir din ochii Fecioarei”, spune parintele Bretanion. “Noi nu putem sa spunem nimic despre substanta divina a acestui fenomen. Orice icoana e facatoare de minuni. Toate le primim de la Dumnezeu”, adauga parintele.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.