Chestia este că fetiţa a primit recent un prim cadou deosebit: un pui de pisică. Ce poate fi mai plăcut pentru un copilaş decât să se joace cu o pisicuţă. Cu toate acestea, Alexandra se întoarce fericită la scoală după vacaţa de Paşte care tocmai s-a încheiat. Şi asta pentru că Sărbătorile i-au mai făcut o bucurie: Iepuraşul i-a adus copilei câteva rechizite şcolare. Dintre acestea, penarul şi stiloul sunt de departe preferatele micuţei eleve din clasa I.

„Aş fi vrut să mai stau acasă, să mă joc cu pisica, dar dacă am un penar nou şi un stilou nou, o să le arăt colegelor mele şi doamnei… După care mă întorc repede acasă să văd ce face pisica”, spune copila de 7 ani si 10 luni.
Orarul de mai sus va ţine pentru Alexandra încă două luni. Începând de astăzi, calendarul pentru semestrul II al acestui an şcolar va cuprinde noua sesiune de cursuri, între 4 mai şi 24 iunie şi se va termina prin vacanţa de vară, între 25 iunie şi 11 septembrie.

Clasa a VIII-a se termină pe 17 iunie, iar clasa a XII-a pe 3 iunie

Şcoala se va termina mai repede pentru clasele terminale din învăţământul liceal, pentru care anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, patru săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat. Cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 3 iunie. De un an şcolar mai scurt beneficiază şi clasele a VIII-a, absolvenţii gimnaziului urmând să termine cursurile în 17 iunie, după 36 de săptămâni de şcoală, ultima dintre acestea fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. În altă ordine de idei, profesorii trebui să ştie că tezele din semestrul al II-lea trebuie susţinute până la data de 20 mai.

Zeci de elevi din Focșani se pregătesc gratuit la biserică pentru bacalaureat și facultate

lectii-biserica

În jur de 60 de elevi de clasa a XII-a se pregătesc anul acesta la Biserica Garnizoanei Focşani pentru examenul de bacalaureat, alături de câteva cadre didactice care fac voluntariat. Programul se desfășoară deja de patru ani, iar copiii țintesc de acum nu doar să promoveze examenul, ci să obțină note mare și să intre la facultăți de renume. Ionel Vrînceanu, părintele Garnizoanei Focşani şi iniţiatorul proiectului ”O șansă pentru fiecare” continuă să se implice în pregătirea, gratuită, a liceenilor de clasa a XII-a pentru promovarea examenului de bacalaureat, scrie Ziarul de Vrancea.

Aceştia sunt ajutaţi, benevol, de cinci dascăli dedicaţi care își oferă serviciile gratuit. Odată cu creşterea numărului de elevi care frecventează micuţa biserică pentru orele de pregătire au crescut atât nivelul acestora de pregătire cât şi pretenţiile faţă de ei înşişi. Astfel, se constată o schimbare de mentalitate a elevilor care nu vin doar pentru a obţine o notă de trecere, ci vin pentru a obţine la examen note foarte mari, o şansă în plus să intre la facultăţi de renume. Orele de pregătire se realizează după un program strict: luni – matematică, marţi şi sâmbătă – limba română, miercuri – geografie, joi – istorie, vineri – biologie, după ce au primit binecuvintare de la preotul militar Ionel Vrînceanu, cel care slujeşte în Biserica cu hramul ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”.

Dacă în primul an al derulării proiectului a fost obţinută o singură notă de 10 la examenul de bacalaureat, numărul notelor maxime a crescut în anul următor până la patru, iar anul trecut la opt.Foto: Ziarul de Vrancea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.