Americanul nu consumase alcool

Persoanele aflate sambata dimineata la locul accidentului au spus ca soferul american mirosea a alcool, iar toata presa de ieri a relatat faptul ca militarul angajat la ambasada americana se urcase baut la volan. Etilotestul facut americanului imediat dupa producerea evenimentului rutier a aratat o valoare de 0,09 mg/litru alcool pur in aerul expirat, ceea ce denota ca el nu consumase bauturi alcoolice. Lucru intarit de altfel si de legislatia romana, care sanctioneaza alcoolemiile doar in cazul in care valoarea este mai mare de 0,40mg/litru.

Artisti in pelerinaj la Sala Polivalenta

Ieri, toata suflarea muzicala romaneasca a fost in doliu. Prieteni de-o viata cu regretatul Teo Peter, muzicieni si oameni obisnuiti, sute de persoane au poposit la Sala Polivalenta sa-si ia ramas bun de la Teo.
Dupa slujba ce a avut loc la Sala Polivalenta, ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Jack Dyer Crouch II, si-a exprimat dorinta – printr-un telefon dat lui Teo Peter jr. (foto) – de a participa la ceremonia de inhumare a tatalui sau, ce va avea loc astazi, la Cimitirul Manastur din Cluj. Fiul regretatului lider al trupei Compact, basist si el in trupa Altar, si-a dat acordul.
Printre cei ce au varsat o lacrima la catafalcul pe care era asezat trupul neinsufletit al lui Teo Peter s-au numarat: Dan Bittman, Edi Petrosel (Holograf), Cristi Minculescu, Nelu Dumitrescu (Iris), Mihai Georgescu (Bere Gratis), Leo Iorga, Adrian Ordean, Vlad Gorneanu (Zob) si vesnicul revolutionar Cristian Paturca. Acesta din urma, cu fata plina de lacrimi, a strigat sugrumat de emotie: „Ma duc sa cant in fata Ambasadei Americii. Voi canta pana ma vor lega”.

EXCLUSIV. Interviu la Zürich cu Sepp Blatter, fostul șef al fotbalului mondial: „Dacă fata mea ar fi trebuit să se căsătorească, i-aș fi spus să-l aleagă pe Messi”
Recomandări
EXCLUSIV. Interviu la Zürich cu Sepp Blatter, fostul șef al fotbalului mondial: „Dacă fata mea ar fi trebuit să se căsătorească, i-aș fi spus să-l aleagă pe Messi”

Iubirile unui rocker celebru

Fosta sotie a lui Teo, Carmen Ruha Capalnas, e extrem de afectata de disparitia fulgeratoare a muzicianului. Desi relatia lor s-a oprit in 1981, anul lansarii noii formule a Compactului cu Teo, Camarasanu, Ciuci si Vasilescu, Carmen s-a ingrozit sambata, la aflarea decesului fostului sot. Cei doi s-au cunoscut in noiembrie 1980, la discoteca Melody, din centrul orasului. Carmen avea doar 19 ani. A fost surprinsa de viteza pe care o luase relatia lor, la prima intalnire Teo anuntand la microfon, impreuna cu o dedicatie, logodna lor. Imediat dupa Revelion s-au casatorit (foto sus). Atunci a aflat ca Teo are un baiat, nascut dintr-o relatie cu o vecina de bloc, in varsta de 16 ani, pe cand tatal avea 17 ani. Iubirea a durat cativa ani, apoi mama, Iuliana, a plecat la Lupeni, micutul Teo jr. ramanand in grija bunicilor ma- terni si crescand la doi pasi de tatal sau.
Cu Carmen a petrecut luna de miere la Bucuresti, unde baietii din Compact au plecat imediat dupa petrecere, pentru a pregati spectacolul de la Polivalenta. Au urmat turneele, spectacolele dese, petrecerile de dupa, venirea tarzie acasa, lucruri cu care Carmen nu s-a putut obisnui. I-a spus intr-o seara lui Teo ca nu mai poate continua in ritmul acesta. in decembrie se pronunta divortul. Teo s-a mutat inapoi la el, a revenit dupa cateva luni, dar Carmen a ramas ferma pe pozitii. „Era foarte bun cu mine, era deosebit, cu har, glumet. Era devotat meseriei, ajunsesem sa fiu geloasa pe muzica. Daca nu eram incapatanata atunci, poate ca eram si azi impreuna, el era foarte devotat familiei”, ne-a spus fosta si singura lui sotie. Sunt insa si cateva lucruri pe care nu si le explica nici astazi.

Fosta sotie nu i-a cunoscut baiatul

Carmen s-a recasatorit cu fiul violonistului stefan Ruha, deci tot in apropierea unui muzician a stat. Nu l-a cunoscut niciodata pe fiul fostului sau sot, Teo Peter junior.
in urma cu doi ani, la ultimul spectacol de la Cluj, Teo a fost solicitat sa-i dea autograf studentei Andrada, una din fiicele lui Carmen. Cand a vazut-o, Teo i-a spus ca a recunoscut-o, ca seamana cu mama ei, si a prezentat-o colegilor din Compact. „E fiica lui Carmen”, le-a spus Teo.

Urmărește-ne pe Google News
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
GSP.RO
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
ȘOC! Cât costă un show EROTIC cu Daniela Crudu! Sumele sunt HALUCINANTE
Playtech.ro
ȘOC! Cât costă un show EROTIC cu Daniela Crudu! Sumele sunt HALUCINANTE
O comună mică din România va deveni polul nuclear al Europei, însă localnicii nu ştiu nimic. "Ce construieşte?"
Observatornews.ro
O comună mică din România va deveni polul nuclear al Europei, însă localnicii nu ştiu nimic. "Ce construieşte?"
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
HOROSCOP
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
Tânărul care s-a prăbușit cu parașuta încurcată era elev al Aeroclubului din Târgu Mureș. A căzut de la peste 1.000 de metri
Știrileprotv.ro
Tânărul care s-a prăbușit cu parașuta încurcată era elev al Aeroclubului din Târgu Mureș. A căzut de la peste 1.000 de metri
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Orangesport.ro
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”
PUBLICITATE
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”