“Am câţiva prieteni care lucrează la TVR şi care mi-au spus că cei din juriul Eurovision nu au de gând să-l lase să concureze pe Florin Salam, pentru că e ţigan. Nici nu i-au ascultat piesele şi spun că ar fi ruşinos să mergem la Oslo cu un ţigan. Măcar de-ar putea ajunge în faţa publicului, să lăsăm românii să decidă cine merită să ne reprezinte în marea finală de la Oslo, din Norvegia. Mi s-a transmis pe diferite canale că nu are şanse, membrii juriului îl vor descalifica pentru că e ţigan”, ne-a declarat Marian Colcea, compozitorul pieselor lui Florin Salam pentru Eurovision.
Astăzi are loc preselecţia
Totuşi, creatorul, alături de care a lucrat Florin Salam, nu disperă. “Vom da lovitura cu piesele pe care le-am făcut, iar Florin Salam va demonstra că ştie să cânte şi altceva în afară de manele”, mai spune Marian Colcea.
La concurs s-au înscris artişti celebri
Astăzi are loc preselecţia pieselor pentru concursul care îl va trimite pe câştigător în Norvegia, la Oslo, pentru a reprezenta România la Eurovision. Florin Salam concurează cu artişti de calibru din domeniul muzicii, printre care Alin Oprea, Alexandra Ungureanu, Anda Adam, Blaxy Girls, Cătălin Josan, Celia, Cornel Ilie, Dalma, Kamara, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Proconsul, Mircea Romcescu, Paula Seling, Răzvan Crivaci şi RedBlonde. Mai mult, el este concurat de Rona Hartner, care va cânta câteva melodii ţigăneşti!