Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, 18 februarie, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice, că anularea alegerilor prezidențiale 2024 a fost o situaţie excepţională, care s-a făcut „în interiorul cadrului constituţional, al legii şi al democraţiei”.
„La sfârșitul anului trecut, pe fondul unor ingerințe externe, Curtea Constituțională a luat o decizie legată de procesul electoral. Este evident că această situație a generat provocări, iar unii au perceput-o drept o criză. A fost o situație excepțională, gestionată cu instrumente democratice. Doresc să afirm, cu toată responsabilitatea, că ne aflăm în interiorul cadrului constituțional, al legii și al democrației”, a spus Ilie Bolojan în discursul de la Cotroceni.
Președintele interimar a adăugat că va veghea ca noile alegeri, cele din luna mai, să fie făcute corect și transparent.
„Pentru alegerile prezidențiale ce vor fi organizate în luna mai, obiectivul nostru - al tuturor instituțiilor - este de a lucra pentru un proces electoral liber, corect și transparent. Din poziția în care mă aflu, în acord cu atribuțiile ce îmi revin, voi veghea la îndeplinirea acestui obiectiv”, a completat Bolojan.
La alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024, Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) au obținut cele mai multe voturi, calificându-se în turul 2. Surprinzător, Marcel Ciolacu, premierul și președintele PSD, deși era favoritul sondajelor, a ieșit pe locul 3.
Pe 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a anulat însă primul tur al prezidențialelor, în urma documentelor prezentate de serviciile secrete în ședința CSAT și desecretizate apoi de fostul președinte, Klaus Iohannis, care arătau că TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu.
golesco 18.02.2025, 22:39
Din păcate nu ingerințele externe au votat, ci românii. Atât de proști, inculți, leneși etc., dar au votat. Dacă s-au făcut ilegalități, și dacă se vor mai face, împricinatul/împricinații nu trebuie să apară pe buletinul de vot. Bolojan face mult rău, când spune că a fost necesară anularea alegerilor prezidențiale. Și în cadru constituțional, te apucă râsul.
AaaBbbCcc 19.02.2025, 01:54
O declaratie foarte buna, de manual.