Imaginile din 2020 pe care nu le vom uita. Fotojurnaliștii Libertatea au surprins clipele care ne-au dat tuturor puterea să nu cedăm
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Fotografiile lui 2020, surprinse de fotoreporterii ziarului, ne-au arătat comunități în care pandemia a adâncit sărăcia și am văzut ce înseamnă să fii prins în altă țară la sute, chiar mii de kilometri distanță. Un an care ne-a silit să fim mai buni și solidari și ne-a revelat, ca dintr-o cutie a Pandorei, speranța.
Cuprins:
Pandemia a oprit lumea în loc, am spus în 2020. S-au închis școli, hoteluri, restaurante, avioanele n-au mai lăsat urme pe cer. Orașele aglomerate s-au golit. Oamenii s-au închis între patru pereți, în timp ce pe stradă au ieșit mașinile armatei. Departe de ochii multora, spitalele au continuat să ducă o luptă nedreaptă cu virusul. La țară, sărăcia a mușcat și mai tare din viață.
Doar că pandemia nu a oprit lumea în loc, ci a făcut-o să trăiască altfel, la relanti, a obligat-o să se uite către sine, să se regăsească.
Pandemia ne-a depărtat fizic, dar a reușit și să extragă din noi solidaritatea, bunătatea, omenia.
Imagini „cât o mie de cuvinte”
Fotoreporterii Libertatea au surprins un 2020 al căldurii dintre oameni. E suficient să privești fotografia în care mâna acoperită de o mănușă de plastic a unui medic se odihnește peste cea a unui pacient în vârstă. O mână translucidă aproape, cu o piele fină prin care se văd vene groase, albăstrui, prin care pulsează viața.
Sau să vezi cum, dintr-un balcon bucureștean, o femeie ascultă slujba de Înviere cu o lumânare în mână, o lumină firavă care sparge întunericul zilei blânde de primăvară. Apoi o vezi pe Andreea, o fetiță din Chitila, când ridică folia de pe o tabletă nou-nouță pentru școala online și îți recapeți speranța în lume.
Pandemia nu ne-a oprit, ci ne-a dat șansa să renaștem. Poate mai buni, poate doar altfel. În fotografiile făcute de Dumitru Angelescu, de Vlad Chirea și de Eli Driu vezi emoție și putere, sunt povești despre oameni care au ales să nu se lase opriți, blocați, prinși în stări de urgență.
Sunt peste tot, în toate orașele României și în toate profesiile, oameni care au mers să-și ajute aproapele, care și-au făcut meseria mai bine, care au găsit puterea să zâmbească în momente cumplite, care au refuzat să lase pandemia să ne oprească.
Viața imigranților în România, prin lentila lui Vlad Chirea
Fotografia lui Vlad Chirea, în care o fetiță de 5 ani din Finta, Dâmbovița, admiră cheile casei pe care au ridicat-o familiei ei două asociații, spune mai mult decât ar putea să o facă vreodată cuvintele.
<strong>Emoționant este și momentul în care o muncitoare din Sri Lanka s-a așezat pe o bordură, la Aeroportul „Henri Coandă”. Se număra printre muncitorii concediați de la o fabrică din Botoșani și abandonați la Otopeni. </strong>
Vlad a documentat și situația altor muncitori străini din țara noastră, cum ar fi srilankezii care lucrau ca brutari în Harghita, împotriva cărora s-a ridicat un val de revoltă, sau a lucrătorilor egipteni și tunisieni care au fost abandonați de patron într-o vilă din Sibiu și care au reușit într-un final însă să-și găsească un alt loc de muncă.
Libertatea este una dintre publicațiile care și-a propus să spună povestea a sutelor de mii de muncitori străini care caută să-și câștige pâinea în România.
Așa cum fac românii în Vest, alți oameni vin la noi, în căutarea unei speranțe pentru ei și pentru copiii lor. Le vedem istoria de viață printre noi, zi de zi.
Alte fotografii realizate de Vlad Chirea:
Oamenii dătători de speranță din fotografiile lui Eli Driu
Actele de caritate au fost, într-un fel, mai vizibile decât au fost vreodată.
Într-un an al speranțelor năruite, un băiat de 16 ani reușește să își construiască o casă vânzând bălegar sau lucrând în construcții. Eli Driu i-a surprins mândria, când visul lui se înălța bucată cu bucată, cărămidă cu cărămidă.
Fotoreporterul Libertatea a fost și la Centrul de Transfuzii unde oamenii vindecați de COVID-19 au venit să doneze plasmă ca „să salveze o viață”. Uneori oamenii au stat la coadă pentru asta, dar dorința de a ajuta a fost mai puternică.
Tot Eli Driu a surprins în această toamnă o zi din viața preotului Alexandru Balaban, în curtea căruia copiii nevoiași fac tot felul de activități educative. Când școlile erau pe punctul de a fi închise, un preot mergea către comunitate ca să îi retrezească cu puterea lui.
Alte fotografii realizate de Eli Driu:
Umorul și tandrețea orașului, așa cum le-a văzut Dumitru Angelescu
Dumitru Angelescu a descoperit toate culorile Bucureștiului în pandemie: un Centru Vechi tăcut, cu obloanele trase peste restaurante și terase, în starea de urgență, cu bulevarde pe care s-au aliniat tancurile armatei în locul mașinilor care stăteau mereu prea mult la semafor.
<strong>Imaginile lui Dumitru Angelescu au calitatea rară de a surprinde și sunetul momentului în care au fost prinse. Doi tineri dansează tango în plină stradă, alți doi se sărută prin mască, în Gara de Nord și fără să știe, devin simboluri ale speranței. </strong>
Fotografiile sale au surprins și ironiile orașului, o statuie peste care un trecător a pus o mască, un skater care căra un ghiveci de flori, dar și tandrețurile sale, o pisică pusă într-un coș, într-o vitrină sau o doamnă care îmbrățișează un cățeluș.
Dumitru Angelescu a documentat și viața comunității oamenilor evacuați din Eforie, cărora pandemia le-a răpit principala sursă de venit: gunoiul pe care îl reciclau. O comunitate de peste o sută de oameni, cu copii care nu merg la școală și care își găsesc jucăriile în groapa de gunoi, dar care se bucură de o libertate greu de închipuit de societatea modernă încorsetată în reguli și legi.
Alte fotografii realizate de Dumitru Angelescu:
