Imagini cu un BMW care „zboară” de pe un pod neterminat, în Indonezia, au fost făcute publice pe platforma socială X. Șoferul a scăpat cu viață, însă a dat vina pe indicațiile Google Maps pentru incidentul în care a fost implicat.
Sursă video: X/Nexta
Rudie Heru Komandono, în vârstă de 61 de ani, și-a luat zborul cu BMW-ul său negru Seria 3 după ce a ajuns la capătul drumului neterminat din Java de Est. Drumul era deja marcat în Google Maps, iar aplicația l-a îndrumat în altă direcție decât cea a drumului neterminat, însă șoferul spune că a fost derutat de schimbarea direcțiilor afișate.
În loc să urmeze un alt drum, bărbatul a ajuns pe un pod. Câteva momente mai târziu, mașina de lux a zburat, de la 12 metri, de pe podul neterminat și s-a prăbușit pe un drum, conform cotidianului The New Zealand Herald.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum BMW-ul său cade cu bara de protecție pe carosabil, evitând la limită vehiculele care treceau.
Medicii au ajuns mai târziu la fața locului pentru a-i trata pe Rudie și pe pasagera sa, Endang Sri Wahyuni, 47 de ani, care au scăpat cu viață, dar care s-au ales cu răni minore.
„Nu erau alte mașini. Apoi mi-am dat seama că era o problemă când mașina a început să cadă și s-a prăbușit pe asfalt. Prietena mea mi-a spus că nu se mai urcă în mașină cu mine”, a spus bărbatul.
„Dar nu a fost vina mea. Am încercat să urmăresc GPS-ul de pe telefon, dar m-a derutat. Îmi fac griji pentru asigurarea mașinii. Nu cred că poate fi reparată.”
Inspectorul Aswoko, șeful unității de aplicare a legii din cadrul unității de trafic a poliției din Gresik, a afirmat: „Șoferul mașinii era prea concentrat să se uite la Google Maps. Nu și-a dat seama că a trecut de bariera care bloca accesul la drumul neterminat”.
Conform acestuia, cei doi ocupanți ai mașinii, șoferul și pasagerul, s-au întors acasă.
Amintim că recent un microbuz a căzut în Dunăre, în județul Mehedinți. Scafandrii au găsit atât vehiculul, cât și șoferul, un cetățean bulgar.