Pereți cu mucegai, așternuturi murdare, mizerie de nedescris se pot observa în doua imagini surprinse în spitalul Victor Babeș din Timișoara, fotografiile fiind postate pe Facebook.

UPDATE ora 16:05  Voichița Lăzureanu, managerul Spitalului ”Victor Babeș” Timișoara spune că spitalul este în plin proces de renovare.

„Spitalul este chiar în plină activitate de renovare și refacere. Toate geamurile și spațiile au fost deja schimbate. O parte dintre saloane sunt deja reabilitate complet: zugrăvit, instalație electrică, paturi noi aduse, dar, din păcate, sunt și saloane unde nu s-a terminat reabilitarea și, din nefericire, au fost cazați și pacienți acolo, din cauza numărului mare al oamenilor bolnavi. Nu puteam să-i trimitem acasă că nu avem unde să-i ținem, avem, doar că sunt improprii încă și după 40 de ani, în sfârșit, spitalul se renovează complet”, a spus Voichița Lăzureanu, managerul Spitalului ”Victor Babeș” Timișoara.

Și Nicolaer Robu a reacționat față de imaginile apărute.

„ADEVĂRATA FAȚĂ ACTUALĂ A SPITALULUI DE BOLI INFECȚIOASE DIN TIMIȘOARA!

În mediul online și pe posturile naționale TV fac vâlvă niște poze din Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara. Din păcate, acele poze sunt actuale și prezentarea lor este legitimă. Ceea ce este, însă, incorect este că nu se spune că cea mai mare parte a Spitalului are deja altă față, așa cum puteți vedea în pozele de mai jos. După zeci de ani – aproape o jumătate de secol! – în care nu s-a făcut nimic, acum se desfășoară o mulțime de lucrări! Și asta, pentru că, în timp ce predecesorilor decidenți de pe parcursul acelor zeci de ani nu le-a păsat, MIE ÎMI PASĂ! Ironia soartei este, ca de obicei, că nimeni nu a spus nimic când nu s-a făcut nimic, vinovații nefiind deranjați, vâlva este acum când se face și multe sunt deja făcute! Dar, eu merg înainte cu fruntea sus! Cu conștiința împăcată că mi-am făcut și îmi fac datoria!”, a scris, pe Facebook, NIcolae Robu, primarul orașului de pe Bega.


Sute de oameni au distribuit imaginilie, comentând situația și arătându-se revoltați că pacienții sunt nevoiți să stea în astfel de condiții.

Imagini de coșmar surprinse în spitalul Victor Babeș din Timișoara

Imaginile au fost postate pe Facebook, de Ana Maria Czap, care a completat, în descrierea fotografiilor:

„Anul 2018, Romania, Timisoara, Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babes!!!

Nu mai am cuvinte sa comentez….cred ca imaginile spun totul…. Spun doar ca mai trebuie sa mergeti la multe concerte, cu spectacole ale marilor artisti, pt a aduce spitalul la niste conditii putin mai ridicate decat cele din lagarele de concentrare…. Donati in continuare bani pt a creste buzunarele celor aflati la conducere!!!

Si sfatul meu….incercati sa va pastrati sanatosi….daca ajungeti aici, mai mult ca sigur ca mult nu o veti mai duce”, a scris aceasta.

 


Citește și: Atunci și acum: Monica Macovei, activistă pentru drepturile omului, procurorul care a inițiat reforma din Justiție, în România

Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
PARTENERI - GSP.RO
Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
ȘOC! Epidemiolog celebru, avertisment înfiorător pentru România. Ce urmează în țară
Playtech.ro
ȘOC! Epidemiolog celebru, avertisment înfiorător pentru România. Ce urmează în țară
Copilărie furată: Două surori din Roman, îşi vând plângând jucăriile ca să-şi poată ajuta părinţii să plătească facturile
Observatornews.ro
Copilărie furată: Două surori din Roman, îşi vând plângând jucăriile ca să-şi poată ajuta părinţii să plătească facturile
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
Două fetițe din Roman își vând plângând jucăriile pe stradă pentru ca părinții să aibă bani de facturi. ”Altfel ne taie curentul”
Știrileprotv.ro
Două fetițe din Roman își vând plângând jucăriile pe stradă pentru ca părinții să aibă bani de facturi. ”Altfel ne taie curentul”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Tymbark CarboMix
PUBLICITATE
Tymbark CarboMix