Gheorghe Zamfir

Două nume mari ale lumii artistice, un român, Gheorghe Zamfir, și un italian, Francesco Napoli, cel care, în lunga sa carieră a lansat melodii  intrate în galeria de aur a evergreen-urilor: ”Marina”, ”Americano”, ”Balla Balla”,”Pianno Pianno”, ori ”Come Ho Fatto”, s-au întâlnit pe aceeași scenă, într-un orășel mic, dim provincie.  Mai precis, celebrul naist a realizat câteva momente artistice speciale, în cadrul Festivalului de Nai de la Găești, cu Francesco Napoli. Italianul i-a ținut minute bune microfonul, iar aplauzele nu au încetat minute bune. Gheorghe Zamfir a ținut să interpreteze într-o manieră proprie, celebra Ciocârlia, alături de artistul italian.

Gheorghe Zamfir a adus instrumentiști din toate colțurile

După două ediții anuale mărunte, Festivalul Internațional de nai, ”Gheorghe Zamfir 2016”, a reușit să aducă în România instrumentiști din toate colțurile Europei, artiști din Italia, Franța, Elveția, Turcia, Austria și Rep. Moldova, care au fost acompaniați de Orchestra folclorică ”Lăutarii” din Chișinău (condusă de Nicoae Botgros) și Orchestra Simfonică Muntenia condusă de Daniel Jinga.

 

FOTO: Adi Coco

CITEȘTE ȘI:

Prima poza de la nunta lui Gheorghe Zamfir!

„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
PARTENERI - GSP.RO
„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Playtech.ro
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Val de glume la adresa polițiștilor, la o fotografie postată pe Facebook: ”Mă arestez singur!”
Observatornews.ro
Val de glume la adresa polițiștilor, la o fotografie postată pe Facebook: ”Mă arestez singur!”
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Știrileprotv.ro
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)