Ultimele imagini din satelit par să fi rezolvat misterul dispariției lui Kim Jong un

Comentează

Noi imagini surprinse din satelit au descoperit indicii care întăresc ideea că Kim Jong un s-ar putea afla în orașul port Wonsan, pentru a se feri de epidemia de coronavirus, scrie Reuters.

NK PRO, o organizație care monitorizează Coreea de Nord, a anunțat marți, pe baza unei analize a imaginilor din satelit, că mișcările bărcilor de lux folosite de Kim Jong un și de apropiații săi arată că acesta s-ar afla în orașul port Wonsan, scrie Reuters.

Veștile vin după ce săptămâna trecută, o altă organizație din SUA, 38 North, a identificat trenul folosit de dictator tot în zona orașului Wonsan, acolo unde acesta are o vilă.

Oficialii din Coreea de Sud și din SUA cred că este foarte posibil ca liderul de la Phenian să se fi refugiat în orașul port pentru a evita expunerea la epidemia de coronavirus.

Aceștia s-au declarat sceptici cu privire la zvonurile privind starea gravă de sănătate a lui Kim.

Aceiași oficiali au îndemnat însă la precauție, subliniind că sănătatea și locul unde se află în general dictatorul sunt secrete bine păzite, iar informațiile credibile sunt greu de obținut din Coreea de Nord.

Presa oficială de la Phenian nu a mai raportat nimic despre locul unde se află Kim din 11 aprilie, dar a preluat aproape zilnic mesaje diplomatice și declarații ale acestuia.

Lipsa lui Kim din spațiul public a alimentat zvonuri privind starea sa de sănătate, mai ales că publicații sud-coreene și japoneze au scris că acesta ar fi suferit o problemă cardiacă și apoi, o operație nereușită.

Un loc preferat de dictator

Stațiunea turistică Wonsan-Kalma, construită de autoritățile nord-coreene FOTO: EPA

Complexul lui Kim din Wonsan, un oraș aflat în estul țării, are o mulțime de vile de oaspeți, o plajă privată, un teren de baschet, dar și stație specială pentru trenul cu care dictatorul ajunge în general acolo.

Tot acolo se află și iahtul de lux al lui Kim, care în 2013 fusese evaluat la 7 milioane de dolari.

Wonsan este nu doar bine dotat și protejat, dar se află și într-o poziție bună, pentru a-i permite lui Kim să călătorească cu ușurință de-a lungul coastei sau pentru a se întoarce repede la Phenian, cu trenul său privat sau pe o șosea specială.

Wonsan reprezintă și un loc simbolic important pentru dinastia Kim. În acest oraș a ajuns pentru prima oară Kim Ir-sen, împreună cu trupele sovietice, pentru a prelua controlul țării la finalul perioadei coloniale japoneze, în 1945.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestul fermierilor din Piața Victoriei, 15 septembrie 2026
10:07
Polițiștii din București fac percheziții după protestele violente din Piața Victoriei, de pe 15 septembrie
Steagurile României si Rusiei
Interviu
10:00
Bogdan Jitea, istoric: „De-a lungul timpului, ori de câte ori a avut o ușă deschisă la ruși, statul român a fost în mare pericol”
MONDEN
Laura Cosoi si Cosmin Curticapean
10:16
Gestul simplu prin care soțul Laurei Cosoi menține romantismul în cuplu, după venirea pe lume a celei de-a cincea fetițe. „Mă emoționează”
Marina Almășan și Tudor Bota în fața sediului TVR | sursa foto: captură Facebook
09:21
Cum îl apără Marina Almășan pe angajatul din TVR care a mers la muncă într-un Porsche: „A făcut vârtej pe rețelele de socializare”
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
Marius Lulea (dreapta) a fost prim-vicepreședinte al partidului condus de George Simion până în noiembrie 2025. Foto: Profimedia
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
Ultimele știri
10:57
Un cuplu din SUA a cumpărat un pulover cu doar 58 de cenți. Câteva luni mai târziu, acesta s-a vândut cu 43.020 de dolari
10:56
Șoferul care a intrat cu TIR-ul direct într-o benzinărie pe Valea Oltului era băut. Turcul a fost rănit grav în accident
10:44
„Asia Express” 7 octombrie 2026. Ce se va întâmpla în concurs, după ce Gabi Torje şi Alexuc au câștigat Marea Imunitate
10:36
Cine și-o mai amintește pe Cristina Rus de la trupa Blondy? Imagine rară cu vedeta care a dispărut din showbiz: Acum are 45 de ani și s-a fotografiat cu Andreea Bănică
TRENDING
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Turcia a finalizat o linie feroviară de mare viteză până la granița cu Bulgaria: 353 de kilometri de șine, 31 de poduri, 8 tuneluri și trenuri care vor circula cu până la 200 km/h
6 oct.
Horoscop 7 octombrie 2026. Scorpionii sunt prinși în vâltoarea propriilor gânduri, dorințe intense și intenții pe care ar vrea să le țină secrete
Colaj O femeie in varsta tine in mana o tableta cu husa albastra, in timp ce sta intr-un fotoloiu// o fotografie veche cu o femeie imbracata in costum de dans
Longevitate
10:00
O femeie de 100 de ani mănâncă în fiecare zi același fruct: „Îmi place foarte mult”
O chelneriță care aduce nota de plată
09:37
Un turist a rămas uimit după ce a primit nota de plată pentru patru persoane, la un restaurant din Spania: „La noi ar fi costat cel puțin dublu”
Tânăr văzându-se în oglindă ca senior man. Conceptul de trecut și viitor, flux de timp, vârstă
Longevitate
09:30
Ce sunt markerii biologici ai îmbătrânirii și ce îți spun despre vârsta reală
Imaginea prezintă o vedere aeriană asupra orașului istoric Valletta, capitala Maltei, văzută la apus de soare.
09:11
Locul aflat la 2 ore distanță de București, cu plaje spectaculoase și monumente, unde se poate face plajă și în octombrie
Om senior odihnindu-se în pat cu mască de somn, care apare relaxat și confortabil, înconjurat de perne și pături în dormitor confortabil
Longevitate
06:30
Igiena somnului: 8 reguli simple pentru un somn odihnitor după 50 de ani
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Minivacanță de 4 zile în noiembrie 2026: Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Foto: Shutterstock
09:05
4 zile libere în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2026, pentru angajații din România
Imagine cu judecătorii CCR în noua componență, după ce Simina Tănăsescu a devenit președinta Curții. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
07:37
CCR decide dacă Guvernul trebuie să plătească 5.000.000.000 de lei pentru salariile restante ale magistraților
O aeronavă albă TAROM (cu numele de botez „Ivan Patzaichin” inscripționat în partea din față) staționată pe pista unui aeroport.
07:06
TAROM anunță probleme la cumpărarea online a biletelor. Locurile afișate pe site pot să nu fie cele disponibile în realitate
Luca Niculescu, Sorin Grindeanu Sursa foto Inquam Photos   George Călin, Facebook   Sorin Grindeanu
Analiză
07:05
Ce ar putea să-i satisfacă pe „greii” PSD în negocierile pentru cabinetul Niculescu: „Ar putea pune condiția ca guvernul să-și prezinte de la sine demisia”
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român