Un imigrant trebuie să primească 35.000 de euro după ce angajatorul care l-a adus în Marea Britanie nu l-a trimis la muncă timp de un an

Comentează

Un cetățean indian, Shabin Shaji, a câștigat un proces istoric împotriva companiei britanice Swan Care Solutions Ltd, care a fost obligată de un tribunal al muncii să îi plătească aproape 30.000 de lire sterline (aproximativ 35.000 de euro).

Decizia a fost luată după ce compania nu i-a oferit nicio zi de muncă pe parcursul unui an, deși acesta era „gata, capabil și dispus să muncească”, potrivit judecătoarei Kate Edmonds, conform The Guardian.

A plătit peste 20.000 de euro ca să emigreze

Shaji, în vârstă de 33 de ani, a emigrat în 2023 din Kerala, India, în Stafford, Anglia, sperând să-și înceapă o carieră ca asistent social prin intermediul schemei de vize post-Brexit. Crezând că Marea Britanie se confruntă cu o „lipsă majoră” de personal în domeniul sănătății, tânărul a plătit 17.000 de lire sterline (aproximativ 20.200 de euro) unor agenți recomandați de un influencer de pe YouTube pentru a obține un loc de muncă la Swan Care Solutions.

Interviul pentru postul dorit a avut loc pe WhatsApp, iar ulterior a primit un certificat de sponsorizare care îi permitea să locuiască și să lucreze în Regatul Unit.

În ciuda acestui certificat și a faptului că și-a cumpărat o mașină pentru a-și îndeplini atribuțiile, Shaji nu a primit nicio tură de lucru timp de un an din partea companiei angajatoare, în ciuda apelurilor sale repetate. „Reclamantul făcuse tot ce era necesar pentru a începe să lucreze… Cu toate acestea, pârâtul nu i-a oferit de lucru și nici nu l-a plătit”, a subliniat judecătoarea Edmonds.

A trăit în sărăcie extremă

Împiedicat de viza sa să lucreze mai mult de 20 de ore pe săptămână pentru alt angajator, Shaji a ajuns să trăiască în sărăcie extremă. „Eram falit și trebuia să mă bazez pe caritate. Am băut apă de la robinet și am cumpărat pâine aproape de data expirării pentru a supraviețui”, a mărturisit el. „Mergeam la biserică, iar duminica, după slujbă, oamenii buni care participau la slujbă împărțeau cu mine niște gustări și ceai, pentru care sunt foarte recunoscător.”

În cele din urmă, Shaji a reușit să obțină o sponsorizare de la un alt angajator în aprilie 2024, dar sănătatea precară l-a forțat să se întoarcă în India. Tânărul a declarat în fața tribunalului că acțiunile companiei Swan Care Solutions au avut „efecte negative grave pe termen lung asupra finanțelor mele personale și familiale”.

Decizia tribunalului

La o audiere desfășurată în Birmingham în 2026, tribunalul a decis ca Swan Care Solutions să îi plătească lui Shaji suma de 28.843,54 de lire sterline (aproximativ 34.300 de euro), reprezentând salarii restante, concediu de odihnă și despăgubiri pentru nefurnizarea unui contract scris și nerespectarea procedurilor de soluționare a reclamațiilor.

În plus, compania a fost obligată să achite 8.700 de lire sterline (aproximativ 10.350 de euro) pentru cheltuieli de judecată. Potrivit judecătoarei Edmonds, Swan Care Solutions i-a sugerat inițial lui Shaji să accepte locuri de muncă cu bani lichizi și să folosească o bancă de alimente.

Un alt aspect relevat în cadrul procesului este că licența companiei de a emite certificate de sponsorizare a fost revocată în 2024, în parte pentru că aceasta nu a plătit lucrătorii până la finalizarea instruirii. Judecătoarea a concluzionat că Shaji „nu era un lucrător cu zero ore de lucru” și că firma i-a „reținut munca”, ceea ce a condus la o deducere neautorizată din salariul său.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Ultimele știri
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
16:44
Facturile la energie se vor scumpi, experții estimează creșteri de 20%. Ce furnizori sunt vizați: „Trebuie să fim pregătiți pentru cele mai nerealiste variante”
16:39
5 știri by Libertatea – Tech: Ce legături existau între Steve Jobs şi CIA și de ce nu au acces europenii la Siri AI
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește