Sfârşit de săptămână plin pentru liderii europeni şi cel al SUA. Summitul NATO şi cel UE-SUA au fost două evenimente majore la care a participat şi preşedintele Băsescu. La final, acesta abia dacă a rostit câteva fraze incolore, inodore şi insipide despre implicaţiile lor. Deşi cel puţin două perspective pot angaja grav destinul populaţiei. Mai întâi însă câteva precizări. Potrivit Constituţiei, nu preşedintele hotărăşte politica externă a ţării. El (art. 91) doar “încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern şi le supune spre ratificare Parlamentului”. Politica externă face parte intrinsecă din Programul de guvernare, aşa cum a fost el aprobat de Parlament, ea nefiind elaborată de Preşedinţie. Nu l-am auzit nici pe premierul Boc, n-am sesizat nici reacţii ale preşedinţilor celor două Camere privind noi angajamente ale României, pe care însă se pare că preşedintele le-a şi antamat. În virtutea cărui mandat?
Dezangajarea militară din Afganistan pare tot mai neclară şi mai îndepărtată. Ba chiar se discută de o suplimentare a trupelor, românilor revenindu-le cele mai primejdioase zone. Cât priveşte participarea României la refacerea - când şi dacă va fi pace - a Afganistanului, avem deja experienţa iluzoriilor contracte din Irak.
Mai alarmantă e, însă, chestiunea teroriştilor reţinuţi acum de americani la baza de la Guantanamo, Cuba. Închisoare pe care Barack Obama vrea să o închidă până la 22 ianuarie 2010, sărbătorind astfel un an de mandat. Ce se va întâmpla cu teroriştii încarceraţi acum acolo? SUA nu şi-i va redistribui pe propriul continent, ci vrea să-i ofere cadou otrăvit ţărilor UE! Mă îndoiesc că state puternice sau cu o democraţie consolidată din UE vor accepta să-şi supună populaţia unor asemenea riscuri. Dar nu l-am auzit pe preşedintele Băsescu declinând ferm şi demn, cu responsabilitate faţă de propriul popor, o asemenea stranie ofertă. Aduşi în ţară, cărei jurisdicţii vor fi supuşi aceşti dovediţi sau presupuşi terorişti? Cât şi unde vor fi deţinuţi? Ce ecou, ce reacţie va avea o asemenea politică în ţările şi în structurile teroriste de unde ei provin? Sunt întrebări la care răspunsul nu poate să-l dea un singur om. Indiferent cine ar fi.