UPDATE 15:00 Proiectul a fost aprobat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 307 voturi „pentru” şi doar unul împotrivă.

„Trăim o nouă miercure albă. Au fost destule marţi negre, văd că apar miercure albe, în care parlamentul întoarce faţa către popor şi ascultă ce zice poporul”, a declarat Florin Roman, liderul deputaţilor PNL.

Proiectul a fost iniţiat de PSD, dar a primit sprijinul tuturor grupurilor parlamentare.

Plajele de impozitare pleacă de la 2.000 de lei, unde taxarea va fi de 10%, până la 7.000 de lei. Pensiile speciale peste 7.000 de lei vor fi taxate cu 85%.

Impozitarea pensiilor speciale a fost aprobată de Parlament. Indemnizaţiile de peste 7.000 de lei vor fi taxate cu 85%

Proiectul merge acum la președintele Klaus Iohannis pentru la promulgare.

Ultima lege privind eliminarea pensiilor speciale a fost declarată neconstituțională de CCR, după o sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Avocatului Poporului. În legea respectivă erau eliminate pensiile speciale, cu excepția celor militare și ale magistraților.

În total, pensiile speciale reprezintă 114 milioane de lei, iar cea mai mare parte vine de la bugetul de stat, deoarece acestea nu sunt calculate în baza contributivităţii la sistemul de pensii, ci în funcţie de un anumit procent din ultimul salariu încasat înainte de pensionare.

Citeşte şi:

Avertizare meteo: Cod roșu de inundații și depășiri ale cotelor de pericol pe trei râuri din județul Hunedoara

Adriana Nedelea LA FIX | Gabriela Firea: ”Guvernul eludează Parlamentul, îl calcă practic în picioare”

Internări sistate la Institutul Inimii din Cluj, după ce 11 persoane au fost confirmate cu coronavirus

Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
PARTENERI - GSP.RO
Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
RECOMANDĂRI