Împuşcat de un poliţist
Un bărbat din Azuga, Prahova, a fost împuşcat, ieri, de un poliţist şi se află la Terapie Intensivă. Un echipaj a fost chemat să intervină într-un scandal în care erau implicaţi bărbatul şi cumnatul său. Poliţiştii au vrut doar să îl someze pe agresor, când acesta i-a ameninţat cu un cuţit, însă arma unui agent s-a descărcat, rănindu-l.
Case inundate în Caraş-Severin
Mai multe gospodării din Bocşa, judeţul Caraş- Severin, au fost inundate în noaptea de miercuri spre joi, după ce nivelul apei unui pârâu din apropiere a crescut din cauza topirii zăpezii. Pompierii au intervenit ore în şir cu motopompe, pentru a scoate apa din casele oamenilor.
Lovită de o bucată de ciment
O femeie însărcinată, din Târgu Mureş, a fost la un pas de moarte, miercuri noaptea, după ce o bucată de ciment desprinsă dintr- o clădire a lovit-o în cap. Martorii spun că bolovanul a căzut de la etajul şapte, în timp ce tânăra trecea prin apropiere cu soţul său. Femeia e în afara oricărui pericol.