Cu toate că recesiunea pare a fi pe ducă, numărul şomerilor a atins cifra de 2,43 milioane în Marea Britanie, conform Oficiului Naţional de Statistică Englez.
Nivelul şomajului din Marea Britanie este la cel mai ridicat nivel din vara anului 1995. Mai mulţi experţi afirmă că numărul şomerilor va creşte, iar anul viitor va fi atinsă cifra de 3 milioane. Situaţia se poate înrăutăţi lunile următoare, când o nouă generaţie de absolveţi termină studiile superioare şi intră pe piaţa muncii.
Există însă şi companii care sfidează criza. McDonald's, unul dintre puţinele grupuri ce înregistrează o creştere chiar şi pe timpul crizei vrea să creeze încă 12.000 de locuri de muncă în Europa anul acesta.