După 10 ani de studii, Sam Parnia, directorul unui program de cercetare în domeniul resuscitării şi specialist în îngrijirea pacienţilor aflaţi în stare critică, spune că există dovezi ce indică posibilitatea ca un om să fie readus la viaţă, conform ziare.com.
Cum se poate ajunge aici? Acesta explică în cartea „Erasing Death: The Science That is Rewriting the Boundaries Between Life and Death” cum poate fi posibil acest lucru, chiar dacă se consideră că pacientul este în moarte clinică.
Conform observaţiilor şi cercetărilor acestuia, celulele nervoase pot funcţiona până la opt ore după survenirea morţii. Parnia crede că dacă aceste procese ar putea fi controlate, inima ar putea fi repornită, iar pacientul poate fi reanimat.
Cercetătorul spune că exemplul unei americance care a stat 3 zile la terapie intensivă, după ce a suferit un anevrism cerebral şi care până la urmă a fost readusă la viaţă de medici, arată că totul este posibil.
Acesta precizează că o tehnică pentru reanimare este scăderea temperaturii corpului pacientului, dar în această situaţie există riscul unor leziuni cerebrale.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.