În ce hal a ajuns Dâmboviţa!

Comentează
Arhiva foto

De cum bate la porţile oraşului, după un drum sinuos de sute de kilometri, raul Damboviţa se asaza egal la picioarele bu­cu­res­tenilor, in albia sa din beton. Unii il contemplă seara, la pas de pro­menadă, la lumina chioară a urbei, alţii, împinşi de sărăcie, stau cu orele la malul său prinşi de capătul unui băţ în speranţa că vor prinde ceva care să le amor­ţească foa­mea. Dar, dincolo de ape, dincolo de coama vă­lurită doar de adierile vântului, bătrâna Dâm­­boviţă are se­cre­tele sale nebănuite, ştiu­te doar de scafandrii militari de la ISU "Dealul Spirii" care, mereu, coboară în pân­tecele ei în­tu­ne­coase.

Arhiva foto

Cei 22 de kilometri în care râul şerpuieşte prin Bucureşti au de­venit, din cauza ho­ţilor, a in­dolenţilor sau­ a inconştienţilor, un uriaş focar de infecţie, un depozit subacvatic în care zac laolaltă, cufundate în mâl, hoituri de animale, cauciucuri, case de bani sau chiar ma­şini întregi.

Ce găsesc scafandrii de la ISU "Dealul Spi­rii" pe fundul râului Dâmboviţa? Peşti, ar spune unii. Şi n-ar greşi, căci râul e un a­devărat "rai" al pes­ca­rilor.

În apa Dâm­boviţei se ascund însă atâtea alte lucruri în­cât locul poate fi lesne asemuit unui imens "cimitir" subacva­tic. Pom­pierii găsesc aco­lo de toa­te... De la capace de roţi şi cauciucuri, la frigidere şi biciclete, de la case de bani abandonate de hoţi, la animale moar­te sau maşini şi chiar ca­da­vrelele unor ne­fericiţi care ori şi-au pus ca­păt zilelor, ori au fost victimele unor cum­pl­ite accidente.

LEGENDĂ

1.Maşini. Nu de puţine ori, scafandrii sunt chemaţi să scoată din mâlul de pe fundul râului autoturismele care, în urma unor cascadorii pe şosea, au aterizat în apă. Pe fundul apei sunt însă şi maşini abandonate de hoţi.

2.Cadavre. Fie că este vorba de persoane care au fost înghiţite de ape în timp ce se scăldau, fie că este vorba de cadavrele unor sinucigaşi, pompierii salvatori scotocesc râul pentru a scoate la suprafaţă trupurile neînsufleţite ale acestora.

3, 4, 5.Leşuri de animale. S-a întâmplat ca salvatorii să fie solicitaţi pentru a scoate din apele Dâm­bo­viţei animale domestice. Cum o fi ajuns acolo ca­­davrul unui cal ori al unei vaci? Au fost aruncate de stăpânii lor sau au căzut în timp ce păşteau pe mal. Deseori, pe apa râului plutesc leşurile unor câini.

6, 7, 8, 9, 10.Frigider, televizor, aragaz, dulap sau WC. De ce s-ar obosi unii să ducă un frigider uzat la fier vechi dacă pot să-l arunce frumuşel în Dâmboviţa? Sca­fandrii au mai văzut în apă şi un televizor, un aragaz, un dulap şi chiar un vas de WC.

11.Anvelopă. Odată ce maşinile fac coadă pentru "a se scălda" în râu, părţi din acestea rămân pe fundul apei. De obicei, caroseriile sunt scoase.

12.Bicicletă. În ultima perioadă, băieţii răi ai cartierelor Capitalei s-au specializat în diferite "împrumuturi". Atunci când poliţiştii le suflă în ceafă, unde-ar putea hoţii să arunce prada?

13, 14, 15.Pistol, cuţit şi case de bani. Poliţia şi procurorii se folosesc de scafandri pentru a recupera de pe fundul apei arme sau cuţite folosite la jafuri sau crime, dar şi seifuri furate şi puse "la păstrare".

16.Servietă. Tot hoţii sunt respon­sabili şi pentru genţile diplomat care zac în albia râului. După ce o fură, borfaşii iau din ea tot ce găsesc de va­loare şi se leapădă de obiect.

17.Resturi menajere. Unii bu­cu­reşteni au obiceiul de a transforma râul Dâmboviţa într-o groapă de gunoi. Aşa se face că pe fundul apei se găsesc cărămizi sau moloz.

18.Ursuleţ de pluş. În timpul unor scufundări, scafandrii au văzut chiar şi un urs de pluş.

19.Covor. Tot din categoria "lucruri uzate" fac parte şi covoarele sau şifonierele. Când îşi redecorează casa, unii aruncă vechiturile în apă.

20.Peşti exotici. În ciuda faptului că apa este infectă, în râul care traversează Capitala trăiesc diverse specii de peşti şi moluşte. Ba chiar uneori pot exista şi exemplare exotice.  De asemenea, se poate întâmpla ca pescarii amatori care îşi fac veacul pe malurile de beton ale râului să prindă şi câte un exemplar mai puţin obişnuit.

Arhiva foto

Salvarea oamenilor în pericol de înec, prioritatea scafandrilor

De cele mai multe ori, scafandrii militari de la ISU «Dealul Spirii» sunt solicitaţi să intervină pentru salvarea celor care au căzut de pe mal sau au plonjat, din cine ştie ce motive, cu maşina în apă. În plus, misiunile militarilor scafandri sunt îngreunate de lipsa de vi­zibilitate, dar şi de zecile de obiecte aruncate pe fundul Dâm­boviţei. Fac un apel pe această cale către toţi bucureştenii, să nu mai arunce în apă lucruri, ne-a de­clarat locotenent colonelul Că­tă­lin Eftene (foto mic), pur­tător de cu­vânt al ISU Dea­­lul Spirii.

Arhiva foto

Oamenii «eliberează» şi peşti de acvariu în râu
"În Dâmboviţa se pot întâlni diverse specii de peşti precum caraşi, roşioare, zvârlugi şi chiar pui de somn, dar şi broaşte, scoici, şerpişori de apă şi melci comuni", ne-a spus Mihai Victor (foto), acvarist expozant la Muzeul Grigore Antipa. "Sunt oameni care se plictisesc de peştii exotici de acasă şi, în loc să îi doneze doritorilor, preferă să îi arunce în Dâmboviţa, un lucru foarte rău de altfel", ne-a mai spus specialistul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!