În cursa pentru Palme d’Or: Variațiuni despre adolescență și despre dictatură

Comentează

Azi (marți 20 mai) a plouat la Cannes cu tunete și fulgere. Aseară a fost frumos, dar a avut loc un fenomen „meteo” neașteptat, a picat din cer o Palme d’Or onorifică, pentru Denzel Washington – neanunțată dinainte, și prezentată de organizatori drept „o surpriză totală”, de care nu a știut nici chiar laureatul!... 

Adevărul e că uneori surpriza poate friza improvizația, iar această „Palmă” pentru întreaga carieră (binemeritată de dublul oscarizat Denzel Washington, cu un aer de lord fără vârstă, la cei 70 de ani!), a avut o aură oarecum consolatoare, mai ales pentru regizorul Spike Lee (prezent, cu aerul lui de clovn, în afara competiției, cu thriller-ul Highest 2 Lowest, care va fi lansat la vară, și în care Đenzel Washington joacă rolul principal)...

Spike Lee, ASAP Rocky și Denzel Washington participă la premiera filmului „Cele mai înalte 2 cele mai joase” la Cannes. Foto: Hepta

Între timp, cerul competiției rămâne parțial nebulos, fără detașări spectaculoase.

Adolescența, în două viziuni

E interesant cum, cu voia sau fără voia selecționerilor, unele filme din competiție rimează între ele: din părți diferite ale lumii, în stiluri diferite, țintesc spre același ecou... De pildă, „tema adolescenței”, apare și în filmul francez Alpha (de Julia Ducournau) și în filmul japonez Renoir (de Hayakawa Chie). Două regizoare cvadragenare descriu același lucru: cum se construiește o adolescentă, cum depășește traumele, cum descoperă provocările vieții.

În filmul francez, o fată asistă la agonia unchiului bolnav de Sida, ea însăși suspectă de a fi contactat virusul; în filmul japonez o fată asistă la boala și la moartea tatălui, la ruperea și la reconectarea comunicării cu mama... Pe aceeași materie de bază, asistăm la viziuni și analize complet diferite. Julia Ducournau (supraevaluată la Cannes, acum câțiva ani, cu o Palme d’or pentru Titan) face un cinema agresiv, vizual și sonor, injectează totul cu o supradoză de urît, vrea să șocheze, cu orice preț, și uneori reușeste. Pentru acest tip de cineastă, spectatorul e un tip leșinat, căzut la pămînt, care trebuie reanimat cu mișcări violente! E un gen de cinema narcisist, demonstrativ, mai interesat de el însuși decît de adevăr... Pe cînd japoneza... Cu câtă finețe de laser chirurgical operează emoții profunde, cu câtă abilitate de pește în apă (școala japoneză de cinema!) accesează liniștea din adîncuri... De ce se cheamă filmul Renoir? Pentru că fata vede, la un moment dat, un portret făcut de Renoir (Irene), care o fascinează, și întreabă, cum întreabă cam toți copiii, dar în cazul ei cu un sens în plus: „Renoir mai trăiește?”... Renoir e un titlu care ar merita să intre în palmares deși, luînd în calcul componența juriului, mă îndoiesc că are șanse reale…

Obsesia dictaturii

Alte două filme care rimează între ele: Agent secret (al brazilianului Kleber Mendonca Filho) și Vulturii republicii (de Tarik Saleh, născut în Suedia, cu tată egiptean). Amândoi sunt cvincvagenari, amîndoi au mai fost o dată în competiția Cannes-ului, amîndoi sunt obsedați de fețele dictaturii... Amândoi abordează „subiectul” cu un umor amar și cu o detașare autoimpusă, lipsită de orice patos.

Arhiva foto

Amândouă sunt filme catartice, mai ales pentru un spectator care știe ce înseamnă „a trăi într-un regim dictatorial”, ce înseamnă știința de a respira într-un aer irespirabil, sportul de a ți se da la cap cu „voința poporului”, arta de a trăi sub presiune...

În amândouă filmele „individul” nu înseamnă nimic, cel mult un corp aruncat dintr-un avion sau aruncat de la un balcon, în amândouă filmele, ca să citez o replică a unui personaj, „principiile sunt mai rele decât Sida”!

Regizorul suedez îndrăgostit de „Egiptul lui”, Tarik Saleh, e declarat de mulți ani persona non grata în Egipt. Te întrebi ce mai poate urma după acest film, în care „versetele” lui politice, filmate în Turcia, atacă direct președintele în funcție, pe Fattah al-Sissi, generalul care conduce Egiptul din 2014... Scenariul imaginează că se face un film biografic despre președinte, iar cel care trebuie să-l interpreteze - în lipsa oricărei asemănări fizice și a oricărei „afinități” cu modelul - e actorul cel mai popular din țară (e ca și cum la noi s-ar fi făcut un film despre Ceaușescu, pe care ar fi fost obligat să-l joace Amza Pellea!)... Actorul de succes, poreclit „faraonul filmului”, va fi șantajat și constrîns să accepte, va intra în cercul strâmt al puterii pe care, în realitate, o detestă, va intra în epicentrul ei criminal, unde își va arde aripile și își va vinde sufletul – totul, în tonuri rocambolești, dar pline de subtilitate... De pildă, subtilitatea de a sugera cum poate funcționa foarte bine o dictatură în compatibilitate cu „un apartament în Dubai” sau cu un masterat în Occident...

Distribuția filmului Vulturii Republicii, ediția a 78-a a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Foto: Profimedia

Interpretul actorului din film e un lungan cu nas de Cyrano de Bergerac, pre numele său Fares Fares, libanezo-suedez, cu șanse de a câștiga un premiu de interpretare. Actorul a declarat, la Cannes: „Cine știe ce urmează, în următorii cinci-zece ani..., poate o să-i vedem pe George Clooney sau pe De Niro obligați să facă un film frumos despre Trump!”... O glumă sumbră, un umor pre-apocaliptic, într-o lume pe măsură?

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
20:03
Regula fermoarului ar putea deveni obligatorie pentru șoferi, cu amenzi din clasa I de sancțiuni, în noul Cod Rutier
19:54
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
19:34
Reacția UE, după ce Trump i-a permis lui Putin să exporte motorină: „Îi oferă venituri suplimentare pentru război”
19:31
Un bărbat a omorât 8 persoane, inclusiv doi copii, apoi s-a sinucis, într-un atac armat în orașul Erie din Pennsylvania
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
19:03
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Doctor folosind tableta cu afișaj medical, telemedicină și diagnosticare AI.
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...