In pat cu SIDA

Barbatul insa a lipsit o vreme din tara, iar cand s-a intors si-a gasit iubita maritata. Tulburat si nemangaiat, s-a aruncat in bratele altor femei. S-a culcat cu ele fara sa le spuna ca are SIDA. Acum incearca sa-si regaseasca linistea scriind un jurnal. Traieste intr-o camaruta sordida, dintr-o pensie de persoana cu handicap, citeste si viseaza ca va gasi pana la urma o femeie care sa accepte sa-si imparta viata cu el, chiar daca e seropozitiv.
La 38 de ani, Mihai C. este unul dintre primii romani diagnosticati cu SIDA. A aflat ca este seropozitiv in toamna anului 1989, dar, conform propriilor declaratii, medicii cred ca infectarea s-a produs in anul 1986 sau chiar mai devreme. La inceput a crezut ca va muri, ca nu mai e nimic de facut si s-a izolat in casa ca un pustnic. Dar moartea l-a ocolit. Cand si-a dat seama ca va trai, si-a dorit o femeie care sa-i inteleaga taina si boala. A gasit-o dupa sapte ani de cautari, in 1998. O cheama Nicoleta, e din Galati si este asistenta medicala. Femeia fusese infectata cu HIV de sot. Dupa decesul celui care a transformat-o si pe ea intr-o „moarta vie”, Nicoleta voia un barbat care s-o iubeasca. Un articol de ziar i-a apropiat pe cei doi seropozitivi chiar daca erau la sute de kilometri distanta. Mihai daduse un anunt la mica publicitate prin care dorea sa-si gaseasca o prietena, recunoscand ca este seropozitiv. De aici, s-a nascut un articol de presa de prima pagina, care a avut numeroase ecouri. Pana la urma, cineva i-a raspuns. „Mi-a scris si m-a impresionat. Era ca mine. Parea femeia alaturi de care puteam imbatrani sau muri. Asa ca m-am suit in tren si m-am dus la Galati sa o vad. Mi-a placut din prima secunda”, povesteste Mihai. Cei doi s-au iubit patru ani. „Ne hotarasem sa ne casatorim. Dar ei ii placeau mult banii. Voia parfum Sabatini, iar eu nu aveam bani. M-am hotarat sa plec la munca in strainatate”, adauga Mihai.
Mihai a muncit in Germania si in Franta, in constructii si la cules de capsuni. Viza nu a obtinut-o lesne, dar in cele din urma a mers. „Nu am spus nimanui ca sunt bolnav de SIDA. Nici in fisa medicala nu scria. Nu m-a intrebat nimeni”, se justifica barbatul. Munca in Occident nu a fost usoara. „Cat am lucrat in constructii a fost un calvar. Patronul ne scotea la munca si in afara programului. Ploua si era atat de frig, incat anchilozasem. Nu puteam merge nici la baie. Asa ca am plecat. De castigat, castigam bine”, spune barbatul seropozitiv. Numai ca, ajuns in tara cu bani, Mihai a aflat de la amici ca un altul i-a luat-o inainte. Nicoleta se casatorise cu un barbat cu bani. Mihai crede ca ea nu l-a asteptat pentru ca avea nevoie de un standard de viata mai ridicat decat cel pe care i-l putea oferi el. „Cine stie, poate Dumnezeu a vrut sa fie asa”, recunoaste Mihai. Acum are de gand sa plece in Grecia, tot la munca. Atunci cand se va intoarce din strainatate, vrea sa se stabileasca intr-un alt oras decat cel natal. Pentru a lua viata de la capat.
„Ai SIDA”, i s-a spus lui Mihai in septembrie 1989. Acesta a fost inceputul cosmarului: „Incepusem sa slabesc foarte tare. Slabeam aproape jumatate de kilogram pe zi. Aveam tulburari de vedere si mancarimi de piele. Prima data mi s-a spus ca am scabie. Dupa ce am fost tratat, simptomele nu au disparut. Dar am scapat de raie. M-am internat la Cluj si acolo mi s-a spus ca s-ar putea sa am o boala pe care Ceausescu nu o recunoaste. Mi s-au trimis analizele la Bucuresti si dupa cateva saptamani am primit diagnosticul: eram bolnav de SIDA. M-am gandit foarte mult la sursa infectarii. Cred ca am luat boala prin 1986, cand lucram ca salvamar la mare. Ma culcam cu multe femei. Nu foloseam intotdeauna prezervativul. Nu aveam eu prezervative? Cand esti in calduri, mai stai dupa prezervative?! Dragostea era mare si nu mai tineam cont de asta”. Dupa ce a aflat ca este seropozitiv, Mihai a fost vizitat de politie, care i-a cerut o lista cu toate partenerele. Cate isi mai amintea. „Le-am dat tot. Am zis sa fac un bine, dar nu au iesit pozitiv din cate stiu”, adauga barbatul. A stat o vreme la Cluj si la Timisoara, la fratele sau, dupa care s-a reintors acasa. I s-a spus sa ia vitamine si sa manance bine.
Acasa, Mihai n-a zis nimanui ca este seropozitiv: „A venit o adresa la dispensar de la clinica de la Cluj si intr-o dupa-amiaza imi vin acasa doctorita, asistenta, pana si femeia de serviciu de la dispensar. Nu m-au gasit si mi-au zis sa vin la circa. Ai mei erau suspiciosi. „De ce te cauta? Ce ai?” Le-am zis ca am hepatita. M-am dus la dispensar si le-am zis: „daca mai prind pe vreunul pe la poarta sa faceti taraboi, voi muriti inaintea mea!” Zvonul insa s-a raspandit. Mama mergea dupa lapte, o intrebau ce are baiatul. Fratele meu era la scoala, copiii fugeau de el. Au vrut sa stranga semnaturi sa ma faca sa plec. Nu stiu unde voiau sa ma duca, in Balta Brailei? Era teroare. Mergeam la barul din apropiere sa beau, spargeam paharele din crasma. Cand m-am intors din strainatate si m-au vazut cu bani la crasma, parca eram Nasul! Le dadeam de baut”, isi aminteste Mihai.
Acum traieste din ajutorul de la stat, de la Inspectoratul pentru Persoane cu Handicap. Banii stransi in strainatate, din care voia sa-si cumpere un apartament mobilat, s-au topit. Sta intr-o camera saracacioasa, murdara, cu un dulap stricat si haine imprastiate peste tot. Citeste „La rascruce de vanturi”. Si el e la o rascruce a vietii. Femeia pe care voia s-o ia de nevasta l-a lasat. Mai bea ca sa uite de necazuri. Nici acasa nu are de ce sa mai ramana. Sa plece in Grecia, la munca? Poate, dar nu se simte prea bine. Oboseste repede, pe fata se vad semnele vaselor de sange sparte. Sau poate va merge in alt oras, pentru a gasi o femeie care sa stea langa el si dupa ce afla ca la starea civila vor fi trei: el, ea si virusul HIV.
In ianuarie 1998, Mihai a inceput sa se simta foarte rau. A crezut ca va muri. Pentru ca il durea faptul ca nu are nici un copil si nu ramane nimic in urma lui, a inceput sa scrie un jurnal. Din care a acceptat sa i se publice cateva insemnari. „23 ianuarie 1998: Inceputul acestei scrieri se datoreaza unei lungi si grele meditatii. Se datoreaza celor opt ani traiti din momentul in care am aflat ca am SIDA. Fiind in deplinatatea facultatilor mintale, am luat aceasta hotarare pentru ca cei ce vor citi aceste randuri sa invete din experienta mea personala si sa se fereasca de ceea ce le-ar putea aduce aceasta boala si pierderea sperantei.
24 ianuarie 1998: Mi-am amintit de ziua in care, alungat de saracie, am plecat sa fac scoala la Bucuresti. Aveam 17 ani si increderea omului ca voi invata o meserie. Am intrat in echipa de fotbal a fabricii. Era in Divizia C. M-au scos din productie. 25 ianuarie 1998: Fetele ma simpatizau, dar nu am avut nici o legatura intima cu vreuna dintre colegele mele de an. Se vehicula printre baieti ca este mai intelept sa-ti faci o prietena muncitoare. Pentru mine, perioada aceea era plina de staruinta de a obtine „fructul oprit” din care gustasem deja de doua ori. M-am apropiat de o fata, Florentina, care-mi spusese prima data ca este virgina, ca sa-mi marturiseasca dupa aceea ca virginitatea ei a fost rapita de un tip mai bogat. Am simtit o repulsie in fata ultimei ei marturisiri si i-am ordonat sa se dezbrace. Pe masa din camera mea era un cutit pe care Florentina l-a apucat, amenintandu-ma ca-si taie venele. Eu i-am oferit un cutit mai bine ascutit. M-am despartit de ea.
3 februarie 1998: M-am internat in spital. Imi aduc aminte de toate iubitele mele. Si apoi de Dumnezeu. A gasit pentru mine poarta mantuirii, luminandu-mi mintea si deschizandu-mi ochii pentru a mai putea avea liniste cand intunericul acestei lumi e destul de mare. Colega din salonul alaturat se roaga sa nu fie diagnosticata cu SIDA pentru ca are trei copii de crescut. I-am spus ca daca va iesi seropozitiva sa se gandeasca la acel loc din ceruri pe care Dumnezeu ni l-a pregatit”.
Mihai pastreaza cu sfintenie ultima scrisoare a Nicoletei, in care aceasta si-a luat adio de la el: „Acum cand iti scriu, trec printr-o stare de depresie care nu ma mai paraseste de aproape o saptamana. (…) Poate ca am petrecut prea putin timp impreuna si prea rar si de aceea nu am fost destul de atenti si tandri unul cu celalalt. Totusi, trebuie sa-ti marturisesc un adevar: undeva in inima mea, un loc cald si tandru este al tau. Iti doresc tot binele din lume, Nico”. Printre randuri, Nicoleta isi justifica gestul de a se marita cu un barbat care nu este bolnav: dorinta de a uita ca este seropozitiva si dorul de normalitate. Infectata de sotul ei, pe care SIDA l-a rapus in numai cateva luni, femeia bruneta si miniona doreste sa ascunda intr-un sertar actul de condamnare la moarte: analizele medicale care o anuntau ca este seropozitiva. Uitare pe care Mihai nu i-o putea oferi iubitei sale, dupa cum a spus chiar ea: „Nu ai ceea ce mi se poate oferi”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE