‘In patru luni n-am avut nici o zi libera’

“Buna ziua. Ma scuzati ca va deranjez, dar am auzit ca vorbiti romaneste. Si eu sunt roman”. Astfel ma abordeaza chelnerul tanar si jovial caruia, cu cateva minute inainte, ii cerusem o bere in germana. La cei 25 de ani ai sai, Nicu Parau s-a saturat sa astepte un viitor ”roz” in Romania si a inceput o viata noua, la mii de kilometri departare de localitatea sibiana Sura Mica, unde s-a nascut.

Pentru Nicusor, cum ii spun prietenii de acasa, nu exista sambata, duminica sau zi libera. Programul de lucru este acelasi: de la 9 dimineata la 10-11 noaptea, cu doar o ora libera pe zi, de la 16.00 la 17.00. “Anul trecut, in patru luni nu am avut nici macar o zi libera. Am intrat la lucru pe 15 iunie si am iesit la 15 octombrie. In prima zi libera am fost tot timpul agitat, nu stiam ce sa fac, tot asteptam sa ma strige cineva sa-i duc comanda”.

Imi spune cu jumatate de glas, de parca s-ar teme sa nu-l inteleaga cineva, desi la acea ora eram singurii romani din bar: “Un angajat german nu ar accepta conditiile astea. Seful ne-a zis ca daca vine vreun control sa spunem ca lucram doar opt ore pe zi si ca suntem platiti pentru orele suplimentare. Spunem, ce sa facem, ca avem nevoie de slujba. Pana acum n-a venit nimeni in control. Si pe aici se inchid ochii la anumite ilegalitati”.

Tanarul trebuie sa suporte aceste conditii de munca pentru 1.000 de euro pe luna plus cazare. Mult, putin? Nicusor spune ca deocamdata e multumit. “In tara nu as fi castigat niciodata banii astia. Acum am si experienta, patronul imi mai da ceva din ciubucul castigat, pe care trebuie sa-l predam in fiecare seara. De regula, mai iau in plus 100-200 de euro pe luna, in functie si de incasari”.

Nicusor a ajuns sa lucreze la Café da Vinci la recomandarea unui prieten din sat, acesta fiind primul roman angajat la barul italienilor.  “Inainte, aici lucrau nemti si italieni. Patronul m-a adus si pe mine acum trei ani, apoi inca un roman si inca unul. Ii place ca nu ne plangem de conditii sau de program. Romanul lucreaza si tace. Nu e problema cu concediile, ni le putem lua, numai sa nu fie vara, cand e varf de sezon si este deschisa si terasa. In septembrie plec acasa, mai merg de Craciun sau de Paste”.

Inainte de a-si gasi de lucru in Germania Nicusor a lucrat cativa ani ca ospatar in Sibiu. Acum, cand mai vine prin sat, mai canta cu orga electronica pe la nunti sau botezuri. “Pentru mine orga e ca un drog. Cum e tigara pentru fumatori. Fara orga ma simt ca un fumator care n-are tigari la indemana. Vreau de mult sa-mi aduc orga aici, nu pot sta fara ea. De zece ani cant, am invatat dupa ureche, acum si compun”, spune mandru romanul.
Nicusor e constient ca trebuie sa traga tare cat e tanar, pentru ca mai tarziu sa poata face ceva in tara cu banii castigati. “Mai lucrez cativa ani in ritmul asta, mai mult oricum nu o sa rezist. Apoi dupa ce ma intorc acasa vreau sa-mi deschid o mica afacere. Poate o shaormerie, ceva micut in Sibiu.”

Gandurile despre viitor il arunca brusc  intr-o nostalgie de care, oricat s-ar chinui, nu poate scapa. Este dorul de-acasa. ”M-as urca in prima masina si as pleca acasa, dar n-am ce face, de aici vin banii. Am fotografii la mine cu prietenii, dar nu le-am scos niciodata din dulap, n-as rezista daca m-as uita tot timpul la ele”, marturiseste sibianul.

Pana in luna septembrie sunt slabe sperante ca va ajunge prin Romania. ”Nu am ce face, e sezon. Plin de lume la terasa. Mai in gluma, mai in serios, am ajuns sa ne rugam dimineata: „Da, Doamne, ploaie!”, ca sa fim si noi mai liberi”.

Nicu PARAU

1. Varsta: 25 ani
2. Stare civila: necasatorit
3. Cand a parasit tara:  2003
4. Tara de adoptie: Germania
5. Domiciliul actual: Schorndorf
6. Cand a fost ultima data in Romania: de Paste, anul acesta

Urmărește-ne pe Google News